Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Bogdan Ghebaur, a anunțat, sâmbătă, că toți conducătorii auto care transportă buletinele de vot la secțiile de votare din București sunt testați cu aparatul alcooltest, “ca măsură de precauție”, relatează AGERPRES.
“Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe perioada procesului electoral, Poliția Capitalei a mobilizat peste 5.000 de polițiști. Aceștia vor asigura atât transportul buletinelor de vot la secțiile de votare, cât și de la secțiile de votare, fiind, de asemenea, asigurată paza secțiilor”, a mai spus Ghebaur.
Acesta a fost prezent, sâmbătă dimineață, la Primăria Sectorului 6, la acțiunea de încărcare a buletinelor de vot în microbuze și de transportare a lor către secțiile de votare din sector.
Sursa: Agerpres