O singură pârtie din Predeal va putea fi folosită în acest sfârșit de săptămână de iubitorii sporturilor de iarnă. Este vorba despre pârtia Clăbucet, care este pregătită pentru turiști cu 90% zăpadă artificială.
Liviu Cocoș, primarul orașului Predeal, a declarat, pentru Agerpres, că în acest sfârșit de săptămână pârtia va fi deschisă de la ora 8.30 până la ora 22.00. De asemenea, edilul a adăugat că pârtia este prevăzută cu nocturnă și va funcționa și teleschiul, dar că telescaunul rămâne în continuare oprit.
Din păcate, potrivit sursei citate, celelalte pârtii din Predeal nu pot fi amenajate pentru că nu au instalație pentru producerea zăpezii artificiale.
În schimb, în Poiana Brașov toate pârtiile s-au deschis joi, cu excepția părților inferioare ale pârtiilor Lupului și Subteleferic. Astfel, se poate schia pe următoarele pârtii: Lupului, partea superioară, Kantzel, Sulinar şi Drumul Roşu, până la bază, Bradului şi Stadionului.