DULCEAŢA DE AFINE – Reţetă simplă pentru o dulceaţă de afine perfectă

Vocea.biz / 31.08.2016
DULCEAŢA DE AFINE – Reţetă simplă pentru o dulceaţă de afine perfectă

DULCEATA DE AFINE . Rețeta simpla pentru o dulceata de afine perfectă. Dulceata de afine ia puţin mai mult timp pentru preparare dar rezultatul merită. Este dulceaţa perfectă pentru papanaşi, dar şi ideală în alimentaţie pentru proprietăţile deosebite ale acestor fructe de pădure. Medicii recomandă consumul de afine pentru menţinearea stării de sănătate..

Sunt consumate ca adjuvant în infecţiile bacteriene ale tractului urinar, aşadar consumul acestei dulceţi poate avea dublu beneficiu pe lângă desfătarea papilelor gustative. Vocea Transilvaniei vă prezintă o dulceata de afine dulce de te lingi pe degete:

Ingrediente pentru dulceata de afine :

– 1 kilogram de afine
– 450 grame de zahăr

Opţional se pot folosi un baton de scorţişoară sau 4 cuişoare pentru o aromă specială.

Din această cantitate vor ieşi 1 borcan de 450 ml + 1 borcan de 250 ml + 1 borcan de 200 ml.

Dulceata de afine – Preparare:

Dulceata de afine – După ce fructele au fost curăţate bine de codiţe şi alte impurităţi, se spală foarte bine în mai multe ape. Se acoperă cu zahăr şi se lasă 1 oră la macerat. Se pot lăsa la loc răcoros şi de seara până dimineaţa fără niciun pericol. Se pun la fiert la foc mic la început, până afinele îşi lasă sucul şi încep să fiarbă. Durează circa 15 minute. Când începe tot amestecul să fiarbă, lăsati-l pe foc încă 1 minut.
Atenţie însă, se amestecă totul cu o lingură de lemn în tot acest timp pentru ca dulceaţa să nu se prindă de fundul vasului. Cantitatea de fructe fiind mai mică, se poate folosi un vas special cu fundul dublu.

Dulceata de afine – Strecuraţi afinele de sucul lăsat. Lăsaţi-le 10 minute la scurs ca să adunaţi cât mai mult sirop. Puneti sucul strecurat înapoi pe foc, la fiert, împreuna cu scorţisoara şi cuişoarele sau fără dacă aţi ales să nu puneţi. Fierbeţi timp de 20 de minute şi în tot acest timp luaţi cu o lingură sau o paletă spuma groasă care se formează la suprafaţa siropului.

După ce au trecut cele 20 de minute, puneţi afinele în siropul fiert. Lăsaţi încă 8 minute la fiert din momentul în care începe să clocotească.

Puneţi dulceata de afine fierbinte în borcanele sterilizate fierbinţi, stergeţi gura borcanului dacă s-a murdărit, puneţi capacele şi le strângeti bine. Întoarceţi borcanele cu fundul în sus – să stea pe capac – şi lăsaţi-le aşa 10 minute să se facă vid. Acoperiţi bine borcanele fierbinţi cu pături să stea până dimineaţă.

Dulceata de afine – În cazul  în care borcanele nu sunt fierbinţi în momentul în care puneţi dulceata în ele aşezaţi-le pe o tavă de metal sau puneţi sub fiecare borcan câte o lamă de cuţit metalic. Fierul va prelua din căldura dulceţii şi nu se vor crăpa borcanele.

Păstraţi borcanele cu dulceaţa rezultată la loc răcoros, în pivniţă sau în cămară.

 

Tags:
Citește și...