Suntem obișnuiți să nu aruncăm telefoanele vechi pe care nu le mai folosim și să le depozităm pe toate într-un sertar. Iată că acum cei care au păstrat telefoane vechi pot face bani frumoși de pe urma lor. Telefoanele vechi ca Nokia 8210 sau 8800 sunt modele pentru care englezii sunt dispuși să plătească bani buni. Un astfel de model poate costa și 800 de lire.
Motivul pentru care englezii plătesc sume destul de mari pentru aceste telefoane este că ele au fost fabricate în serie limitată, astfel că ele sunt cumpărate în mare parte de către colecționari. În plus, unii clienți sunt interesați să achiziționeze telefoane care au autonomie mare și nu au neapărată nevoie de tehnologie, notează Telegraph.uk
Astfel, clienţii plătesc chiar și 800 de lire pentru telefoane precum Nokia 8800 Arte Gold, Sony Ericsson, Motorola sau alte modele de Nokia al căror preț variază între 50 şi 800 de lire. Se pare ca unul dintre cele mai cautate modele este Nokia 8210, prețul său fiind de aproximativ de 50 de lire.