Trei tineri clujeni au realizat, anul trecut, un site de completare automată de formulare, sub deviza “PFA în 5 minute”. Invenția lor este, evident, o inovație în domeniu, cel puțin în România, prin timpul extrem de redus prin care orice doritor își poate înființa sau desființa un PFA, un SRL sau o Întreprindere individuală. Pornind de aici, tinerii intenționează să îmbunătățească și chiar să revoluționeze sistemul birocratic din România și din întreaga lume.
Site-ul www.approd.ro este creația a trei tineri de 25 de ani, Raul Pop, Alin Vlașin și Mihai Negrean, foști colegi la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Ideea înființării unui astfel de site le-a venit după ce ei înșiși s-au “lovit” de birocrație.
“Noi activăm în domeniul IT și, la început, aveam nevoie de PFA-uri. Ne-am dat seama că lucrurile merg foarte greu, însă am realizat că se poate automatiza. Iar eu am fost primul client al site-ului. Iar acum dorim să ajutăm și alte persoane”, a declarat Raul Pop pentru Vocea.biz.
Site-ul își propune să fie simplu, rapid și, foarte important, sigur. Informațiile se scriu o singură dată, și se inserează ori de câte ori este nevoie de ele la atingerea unui buton, ceea ce reprezintă un mare avantaj, iar la final, oamenii sunt ghidați ce anume să facă cu formularele, prin oferirea unor instrucțiuni ușor de urmat.
Site-ul îi oferă utilizatorului posibilitatea de a găsi toate formularele de care are nevoie pentru o anumită operațiune, precum înființare PFA, desființare PFA, înființare SRL sau SRL-D, înființare Întreprindere individuală, respectiv, desființare Întreprindere individuală. Invenția tinerilor vine cu o serie de avantaje care nu sunt deloc de ignorat. Folosirea platformei este cu atât mai practică cu cât datele se introduc doar o singură dată, urmând ca acestea să fie automat aplicate acolo unde mai sunt necesare. Dar asta nu e tot.
“Marele avantaj este faptul că, în cinci minute poți completa toate formularele le scoți la imprimantă, le semnezi. Noi le spunem celor care accesează și unde să meargă cu ele, unde să le depună, oferim sfaturi și recomandări despre activitatea ulterioară. Am împărțit totul în niște pași foarte simpli. Primul vizează numele, apoi datele de contact, datele din buletin sau domiciliul. Este vorba de niște pași simpli, la finalul cărora, formularul îți este trimis pe e-mail, cu datele completate. După completarea formularelor, utilizatorii primesc informații despre realizarea dosarului, unde trebuie depus, și care sunt pașii următori”, a precizat Raul Pop.
În timp, design-ul siteului a fost îmbunătățit, iar platforma este integrată cu nomenclatorul de localități și străzi, fiind acum 100% compatibilă cu Registrul Comerțului. De asemenea, site-ul include și secțiunea de “testimoniale”, astfel încât oricine poate afla care este feedback-ul dat de alți utilizatori.
Folosirea platformei a fost gratuită în perioada de testare. Platforma a fost lansată oficial, iar în prezent serviciile sunt contra cost, însă tarifele sunt la un preț destul de mic, spun inițiatorii site-ului. Astfel, pentru înființare PFA și Întreprindere individuală, tariful cerut este de 99 lei, pentru SRL-D 149 lei, respectiv 299 lei pentru SRL.
Prin ceea ce au inițiat deja, IT-iștii pregătesc o supriză: “un nou sistem care vizează birocrația”. Tinerii sunt hotărâți să schimbe radical modul în care funcționează azi înființarea firmelor; pentru că se poate, spun ei, și pentru că acest lucru reprezintă azi o nevoie cât se poate de reală.
“Scopul nostru este să schimbăm bicrocrația din lume, nu doar pe cea din România; să nu mai fim nevoiți să scriem date de nenumărate ori, ci să le avem online, de unde să le putem folosi. Se pierde foarte mult timp la cozi și, de multe ori, oamenii nu știu ce să facă sau cui să ceară ajutorul. Scopul nostru este să eficientizăm tot sistemul birocratic din România și din lume. Momentan, acesta nu este eficient, dar acest lucru poate fi schimbat”, a conchis Raul Pop.