Shelly Cawley, de 23 de ani, din Concord, Carolina de Sud are o poveste de viață cu adevărat extraordinară. Tânăra a născut de urgență, prin cezariană, și a fost anesteziată de medici. A intrat apoi în comă, iar medicii nu găseau nici o soluție să o trezească pe tânără, până când o asistentă a propus o metodă neobișnuită.
Tânăra de 23 de ani a născut cu succes în urma operației de cezariană, dar medicii au început să se îngrijoreze după scurgerea a 7 ore în care Shelly a continuat să rămână inconștientă. Intrase în comă și toată toată lumea din jurul ei a se gândea la ce e mai rău.
„Doctorii făcuseră tot ce le stătea în putere și asta era clar, dar la momentul respectiv erau convinși că au pierdut-o” a declarat Jeremy Cawley, soțul tinerei.
Micuțul Raylan, copilul celor doi, se odihnea liniștit câteva etaje mai jos, sub îngrijirea asistentei Ashley Manus, care a venit cu o idee inedită pentru a încerca să o aducă înapoi pe Shelly.
„ Recomandăm contactul „skin-to-skin” între mămici și nou-născuți. Credem cu tărie că această metodă are beneficii atât pentru mamă, cât și pentru copil.”, declara asistenta.
Astfel, micuțul Rylan a fost așezat pe pieptul dezgolit al mamei sale, în speranța că aceasta va simți copilul, că instinctul matern o va trezi din comă. Medicii și asistentele sperau că plânsetele lui Raylan o vor trezi pe Shelly, dar micuțul era foarte calm alături de mama lui și a adormit.
Cu un pic de ajutor din partea asistentelor însă, Raylan a început totuși să plângă și minunea s-a produs. În momentul în care a auzit copilul plângând s-a putut observa o schimbare în semnele vitale ale lui Shelly.
„Am putut observa mici modificări pe monitorul care verifica semnele vitale ale lui Selly. Asta a însemnat că ea și-a auzit copilul și își va reveni. Raylan și-a salvat mama.”, a declarat Ashley Manus.
Au trecut totuși 8 săptămâni până când Shelly și-a revenit complet din comă și și-a putut lua copilul în brațe pentru prima oară. Atât Shelly, cât și Raylan și-au revenit complet și nu au suferit nici o complicație în urma experienței. Mai mult decât atât, cei doi au demonstrat încă o dată cât de puternică este legătura dintre o mamă și copilul ei.