Cercetătorii de la Universitatea Michigan au efectuat un studiu pentru a descoperi care este alimentul procesat care dă cea mai mare dependenţă, iar pe primul loc în rândul preferințelor consumatorilor a ieșit ciocolata.
Acest subiect a fost unul controversat ani de zile, iar comunităţile ştiinţifice din întreaga lume au încercat de nenumărate ori să dea un răspuns documentat.
Oamenii de ştiinţă au corelat obezitatea cu dependenţa de un anumit aliment. Aceştia au caracterizat nevoia de a consuma un anumit aliment drept “pierderea controlului asupra cantităţii consumate în ciuda efectelor negative resimţite, precum şi imposibilitatea renunţării la aliment deşi îşi doresc acest lucru”. Studiul a fost susţinut de testele realizate pe 504 participanţi ce i-au ajutat să descopere alimentele la care oamenii nu pot rezista în general.
“Deşi cauzele obezităţii sunt multiple, un factor care ar putea contribui ar fi dependenţa provocată de unele alimente”, a declarat autorul studiului, citaţi de IFL Science.
Pentru a testa diferenţele dintre alimente, autorul a completat, cu ajutorul a 120 de studenţi, Scala Yale a Dependenţei de Alimente realizată iniţial de Gerhardt, pentru a determina substanţa ce creează dependenţă. Studenţilor li s-au prezentat imagini cu diferite alimente în paralel, iar ei au decis care dintre cele două consideră că ar putea produce dependenţă.
Mâncărurile bogate în grăsimi şi carbohidraţi au fost printre cele preferate. După cum notează autorul, băuturile alcoolice cu un nivel mai mare de alcool pot provoca mult mai rapid dependenţă decât cele cu o concentraţie mai mică de alcool.
Participanţii au fost împărţiţi în funcţie de sex şi indicele de masă corporală, pentru ca cercetătorii să poată observa modul în care fiecare gen reacţionează la anumiţi componenţi din alimente. Însă genul nu a fost un indice relevant.
Experţii au descoperit că ciocolata provoacă cea mai mare dependenţă. Aceasta este urmată de îngheţată şi apoi de cartofii prăjiţi.