Universum, o firmă globală care activează în domeniul cercetării, a realizat un top al companiilor la care aspiră să ajungă absolvenții școlilor cu profil economic din întreaga lume. Salariile, beneficiile dar și atmosfera de lucru sunt principalele criterii luate în calcul de viitorii potențiali angajați.
Topul realizat de cei de la Universum se bazează pe chestionarele completate de peste 100.000 de studenți, din toate colțurile lumii, care au răspuns la întrebarea: “La care companie sau organizație le-ar plăcea să lucreze, după finalizarea studiilor”. Tinerii au trebuit să își motiveze deciziile, iar printre factorii care contează, atunci când vine vorba de alegerea uni angajator, se numără salariile, atmosfera de lucru și diferitele beneficii oferite de companie.
Topul este condus, la fel ca și în anii precedenți, de cei de la Google. Gigantul, care domină sectorul de internet, este recunoscut pentru câștigurile salariale pe care le oferă, dar mai ales pentru atmosfera de lucru, diferită față de cultura corporatistă. Pe locul doi se află cei de la Apple, tot din industria tehnologiei.
Locul trei revine celor de la Ernst & Young, cea mai mare firmă din lume de audit și consultanță financiară. Pe următoarea poziție se află firma de investiții Goldman Sachs. La mijlocul clasamentului se poziționează cei de la PricewaterhouseCoopers, cea mai mare firmă de servicii profesionale din domeniul economic din lume. Pe locul șase se poziționează cei de la Deloitte, un alt jucător important de pe piața financiară, urmat în clasament de Microsoft. Pe locul opt se află compania olandeză de audit KPMG, iar pe nouă J.P. Morgan, una dintre cele mai mari bănci din lume.
În clasament, pe următoarele poziție se întâlnesc companii de management, precum McKinsey sau The Boston Consulting Group, dar și producători de renume precum Procter & Gamble, BMW Group, Nike, Unilever, Adidas, Sony și Coca-Cola.
În Europa, cei care își finalizează studiile în domeniul economic sunt atrași în mare parte de aceeași angajatori. Totuși, într-un top menit să ierarhizeze angajatorii de pe continent, apar și companii noi, cu sediile în Europa. Clasamentul este condus tot cei de la Google, urmați de producătorul francez de cosmetice, L’Oreal, iar pe locul trei se află cei de la Microsoft. Având în vedere mobilitatea forței de muncă, cei mai mulți studenți europeni din sectorul Business, vor și ei să ajungă să lucreze tot la Ernst & Young, PricewaterhouseCoopers, McKinsey, Unilever, KPMG, Nestle sau The Boston Consulting Group.