Atac armat într-o şcoală din Statele Unite ale Americii. Cel puţin doi elevi şi un profesor au fost răniţi după ce un individ a deschis focul, miercuri, într-o şcoală din Carolina de Sud, presupusul autor al atacului, un adolescent, fiind reţinut.
Atacul armat a avut loc într-o şcoală elementară din orăşelul Townville, situat în comitatul Anderson, Carolina de Sud. Zeci de echipaje de poliţie au fost trimise la locul atacului, iar şcoala a fost evacuată. Cel puţin doi copii şi un profesor au fost răniţi în atac, au transmis autorităţile, potrivit site-ului Greenville News, citat de Mediafax.
“Doi elevi şi o profesoară au fost răniţi în atac, fiind transportaţi cu elicoptere la spitale din Greenville”, a comunicat Taylor Jones, purtătorul de cuvânt al Biroului şerifului din comitatul Anderson.
Conform postului tv WJA, mai multe persoane au fost rănite în incident.
Presupusul autor al atacului, un adolescent, a fost reţinut, a transmis poliţia regională, care încearcă să afle motivul acestuia. În momentul atacului, în şcoală se aflau sute de copii, mai precizează sursa citată.