Transfăgărăşanul se închide temporar

Anca Miklos / 28.09.2016
Transfăgărăşanul se închide temporar

Drumul Naţional 7 C, cunoscut drept Transfăgărăşan, va fi închis temporar în cursul zilei de miercuri, 28 septembrie. Anunţul a fost făcut de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

„CNADNR anunţă participanţii la trafic că astăzi, 28.09.2016, în intervalul orar 12:00 – 15:00, circulația rutieră va fi închisă pe DN 7C (Transfăgărăşan), pe sectorul cuprins între km 116+808 (Bâlea Lac) – km 129+100 (Bâlea Cascadă), în vederea desfășurării cursei automobilistice “TRANSFĂGĂRĂŞAN SPEED TEST”, organizat de Asociaţia AUTO BLIC – Braşov”, se snunţă într-un comunicat remis presei de companie.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., la numerele de telefon 021/9360; 021/264.33.33 sau pot accesa pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (www.cnadnr.ro/Situaţia Drumurilor Naţionale).

Citește și...