Europol a lansat un raport asupra criminalității cibernetice în Uniunea Europeană iar datele sunt îngrijorătoare, spun specialiștii. Criminalitatea din mediul digital este într-o creștere continuă, iar în unele țări valorile sunt mai mari decât în cazul infracțiunilor tradiționale. România se află, de altfel, printre ţintele infractorilor.
Criminalitatea cibernetică este pe un trend ascendent iar potrivit unui raport realizat de Europol, infracțiunile digitale au atins cote tot mai ridicate. În unele state membre ale UE, criminalitatea cibernetică este mai des întâlnită decât cea tradițională. Specialiștii spun că creșterea criminalității cibernetice este cauzată atât de numărul mare de infractori, cât și de oportunitățile tot mai mari de a profita de pe urma activităților digitale ilegale. Totuși, cele mai multe probleme sunt cauzate de faptul că atât utilizatorii privați cât și persoanele juridice nu aplică nici măcar standarde minimale de securitate cibernetică iar infractorii se mulțumesc să folosească tehnici vechi, pentru care deja există soluții de securitate.
“Creșterea neîncetată a criminalității cibernetice rămâne o amenințare reală și semnificativă la adresa securității în Europa. Europol este preocupat de modul în care comunitatea infractorilor din sfera digitală a reușit să exploateze dependența noastră crescândă față de tehnologie și internet. Am văzut de asemenea și o schimbare prin folosirea mediului cibernetic în infracțiuni tradiționale, precum traficul de persoane, terorism sau alte amenințări. Ca răspuns, autoritățile implicate în aplicarea legii și-au îmbunătăți abilitățile, dar și capacitatea de a lucra împreună la nivel european, dar creșterea și folosirea ilegală a serviciilor de criptare și anonimizare, pentru scopuri ilegale, rămâne un serios impediment în detectarea, investigarea și aducerea criminalilor în fața justiției”, a declarat directorul Europol, Rob Wainwright.
Care sunt activitățile de criminalitate cibernetică în trend pentru 2016
Una dintre marile dificultăți ale anchetatorilor ține de faptul că un infractor nu trebuie în mod obligatoriu să aibă cunoștințe de IT pentru a se implica în activități ilegale în mediul digital. Specialiștii vorbesc despre pachete de tipul Crime-as-a-Service, care este un fel de kit ce conține atât programe cât și servicii pentru infractori. Multe dintre grupurile de criminalitate organizată, dar și rețelele teroriste, folosesc astfel de servicii pentru anonimizare și programe ilegale.
Mulți dintre infractori folosesc viruși precum troianele sau ransomware, care odată instalate în dispozitivele digitale, oferă acces către programele utilizate și către informațiile stocate. Furtul de date este unul dintre sectoarele cele mai lucrative, spun datele Europol. Informațiile sunt apoi vândute sau sunt folosite ca mijloc de șantaj.
Tehnicile de phising sunt și ele în continuare utilizate de infractorii cibernetici, la fel și atacurile asupra bancomatelor și a instrumentelor electronice de plată.
Comunitatea infractorilor cibernetici foloseşte Dark Web pentru a putea comunica și pentru a transmite informații, iar moneda virtuală, Bitcoin, este utilizată pe scară largă în activitățile ilegale din mediul digital.
România, țintă pentru mai multe programe periculoase
România apare în raportul Europol ca fiind afectată de majoritatea tipurilor de malware cunoscute în Europa. Cryptowall, un program răspândit print atașamentele de email, CTB Locker, care afectează instituțiile financiare dar şi serverele, sunt răspândite în treisprezece țări europene, printre care și România. La fel stau lucrurile și în ceea ce privesc programele care au drept scop colectarea de informații.
Potrivit raportului, în Germania, comunitatea care produce astfel de programe este cea mai mare și cea care se dezvoltă cel mai rapid, dar piețele consacrate pentru astfel de programe sunt în continuare în Rusia. Cu toate astea, Europa este zona care are cea mai mică rată de infectare a dispozitivelor mobile și a calculatoarelor cu astfel de programe. Germania, Olanda, Franța și Marea Britanie sunt țările care oferă hosting pentru o mare parte din infrastructura de criminalitate cibernetică, alături de Rusia și Ucraina. Italia, Belgia, Franța, Germania, Olanda și Marea Britanie sunt țările care figurează în top 10 state care oferă hosting pentru site-uri de phishing.