Membrii Partidului Laburist din Marea Britanie l-au reales sâmbătă în funcția de președinte al formațiunii pe Jeremy Corbyn. Acesta a fost ales cu o majoritate confortabilă, în ciuda nemulțumirii unor parlamentari moderați ai formațiunii, care susțin că agenda sa de stânga nu poate aduce victoria la alegeri, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Rezultatele oficiale au fost anunțate la Liverpool, acolo unde are loc congresul partidului. Corbyn, de 67 de ani, l-a învins cu 61,8% din voturi pe unicul său rival, Owen Smith, un deputat galez necunoscut în vârstă de 46 de ani.
Victoria lui Corbyn lasă deschisă criza care domină Partidul Laburist de un an.
Realegerea îi întărește autoritatea lui Corbyn în partid, extrem de divizat în prezent, și îi va alimenta încercările de a împinge formațiunea și mai spre stânga eșichierului politic — o decizie despre care mulți dintre colegii săi spun că îi va ține pe laburiști departe de putere și le va oferi conservatorilor, aflați în prezent la guvernare, mână liberă în controlarea procesului ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, decisă la referendumul de la 23 iunie.