Judecătoarea care l-a eliberat pe Bercea Mondial, condamnată la închisoare

vocea.biz / 23.09.2016
Judecătoarea care l-a eliberat pe Bercea Mondial, condamnată la închisoare

Judecătoarea Carmen Marinescu, acuzată că a primit şpagă 200.000 de euro pentru a-l elibera pe Bercea Mondial, a fost condamnată la opt ani de închisoare. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată.

Judecătoarea Carmen Marinescu de la Tribunalul Olt, trimisă în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupție, a fost condamnată vineri de magistrații Curții de Apel Craiova la o pedeapsă de opt ani de închisoare, iar soțul ei a fost condamnat la de trei ani de închisoare, potrivit soluției publicată pe portalul instanței, transmite Agerpres.

În același dosar a mai fost condamnat și avocatul Dumitru Cismaru, care a primit o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare.

Soluția Curții de Apel Craiova poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

În luna mai 2015, judecătoarea Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupție după ce a primit 200.000 de euro mită pentru a-l elibera din arest în 2011 pe interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ea este acuzată de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani în formă continuată (cinci acte materiale) și fals în declarații în formă continuată (patru acte materiale).

Citește și...