Administrarea vaccinurilor la copii a împărţit România în două tabere. În timp ce o mare parte a medicilor susţin cu tărie necesitatea imunizării celor mici şi chiar o recomandă, există părinți care resping tot ce înseamnă vaccin. În această dezbatere apare și statul, care, deși desfășoară Programul Național de Imunizare, nu monitorizează promovarea acestuia și nimeni nu poate spune cu exactitate dacă acele campanii de informare și-au atins scopul sau nu.
Totul se întâmplă în contextul în care România se confruntă în prezent cu o epidemie de rujeolă soldată deja cu moartea a trei copii. Numărul cazurilor a crescut alarmant într-un singur an, de la 7 în 2015, la 675 in 2016.
Lucia Orha, medic primar pediatru și șef de secție timp de 40 de ani, a consultat zeci de mii de copii de-a lungul carierei şi a văzut complicaţii ale “bolilor copilăriei” şi are o părere clară când vine vorba de acest subiect.
„Am fost medic pediatru mai bine de 40 de ani, şef de secţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare. Sunt bunică şi o parte dintre nepoţi îi am în Grecia şi o parte în România. Am recomandat şi recomand ferm vaccinarea şi pot să vă spun că mi-am imunizat nepotul din România cu tot ce au primit din Grecia şi ceilalţi. Am căutat, am cumpărat şi le-am administrat”, spune Lucia Orha.
„Un copil nevaccinat nu are anticorpi, deci va face o formă a bolii mult mai urâtă şi complicaţii care poate duce chiar la deces în cazul copiilor cu vârste mici”, mai adaugă medicul.
Medicii spun că legătura dintre vaccinare și autism este un mit
În timp ce pe reţelele de socializare spiritele sunt încinse şi incriminează vaccinul ca fiind responsabil de autism, un medic de familie susţine că niciun studiu clinic nu a demonstrat ferm legătura dintre cele două.
„Lipsa de educaţie din partea părinţilor a dus la o discuţie urâtă despre autism, că ar fi provocat de vaccinuri. Nu este adevărat şi nu a fost niciodată demonstrat ştiinţific cu un studiu clinic. Şi nici nu va putea fi demonstrat pentru că nu se fac studii clinice pe copii”, a declarat Gheorghe Lascu, vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.
Nici instituţia pe care o reprezintă medicul nu a rămas indiferentă la numărul mare de copii nevaccinaţi din România. Printr-un comunicat remis Vocea.biz de către Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), medicii de familie din România îşi declară îngrijorarea şi trag un semnal de alarmă.
“Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a luat act cu îngrijorare de comunicatul Ministerului Sănătății privind moartea a 3 copii cu vârsta sub un an din cauza rujeolei, boală prevenibilă prin vaccinare. Acest lucru a apărut în contextul scăderii acoperirii vaccinale, fenomen care se manifestă la nivel național, în special în județele din care provin cele trei cazuri. Din informațiile obținute de la membrii săi, SNMF atrage atenția că scăderea acoperirii vacinale pentru vaccinul rujeolos se datorează refuzului părinților de a-și vaccina copiii, în condițiile în care nu au existat dificultăți majore în aprovizionarea cu acest vaccin. Acest lucru determină expunerea micuților la pericolul de a contacta boala, precum și la a dezvolta complicații severe, care în cazul rujeolei se pot solda cu deces. Pericolul este cu atât mai mare pentru copii cu vârsta sub un an, care nu sunt vaccinati conform schemei in vigoare și se pot îmbolnăvi doar dacă intră în contact cu alți bolnavi și care astfel răspândesc boala. Decesul celor trei sugari evidențiază în mod tragic pericolul pe care îl reprezintă copii nevaccinați, dacă un procent important de copii nu se vaccinează la timp”, se arată în document.
SNMF prin Grupul de vaccinologie atrage atenția că rujeola este o boală care prezintă în medie o mortalitate de 1-2 decese la 1000 de îmbolnăviri, decese care pot fi prevenite prin vaccinarea copiilor la vârsta de un an și 5 ani, protejând astfel atât copii vaccinați, cât și pe cei care nu pot fi vaccinați.
Click pentru a mări
“Facem apel la familii să înțeleagă că vaccinurile din Programul Național de Vaccinare se adresează unor boli grave care pot fi mortale, să verifice antecedentele vaccinale ale propriilor copii,iar în cazul în care acestea sunt incomplete, să se prezinte la medicul de familie unde vaccinul rujeolos poate fi comandat și administrat. Solicităm și Ministerului Sănătății să rezolve problema aprovizionării cu vaccin hexavalent pentru a preîntâmpina şi apariția altor boli grave în rândul copiilor nevaccinați. Societatea Naţională a Medicilor de Familie”, se mai arată în comunicat.
Lascu susţine că persoanele publice care fac afirmaţii de genul celor făcute de Olivia Steer ar trebui condamnate pentru atentat la sănătatea micuţilor iar afirmaţile pe care le fac sau postează pe reţelele de socializare ar trebui oarecum controlate pentru a nu induce un sentiment de panică.
„Eu ca medic dacă nu vaccinez copilul sunt acuzat de atentat la siguranţa sănătăţii copilului. Îmi pare rău pentru Olivia Steer dar exact în aceleaşi ar putea fi şi ea condamnată la acelaşi lucru. Ar trebui oarecum controlate lucrurile care se spun şi se postează în spaţiul public pentru că panichează părinţii care sunt mai puţin informaţi”, a concluzionat Lascu.
Programul Național de Imunizare există, însă nimeni nu știe dacă este bine promovat sau nu
Ministerul Sănătăţii este responsabil de implementarea Programului Naţional de Imunizare, adică vaccinurile pentru copii cu tot ce presupune acest lucru, de la promovare până la achiziţionare şi distribuţia dozelor de imunizant. Cu toate acestea, nimeni nu mai pare preocupat de campaniile de informare.
„Programul Naţional de Imunizare este atât de vechi şi arhicunoscut încât nu mai are nevoie de promovare. Se fac campanii de informare doar în Săptămâna Europeană a Vaccinării care în acest an s-a desfăşurat în perioada 24 – 30 aprilie. Se mai dă câte un comunicat de presă de Zilele europene sau naţionale ale unor boli şi eventual se împart pliante. Dacă vreţi să ştiţi rata de succes a acestor campanii, puneţi o întrebare retorică. Nimeni nu a cunatificat niciodată şi nici nu a urmărit aceste cifre”, a precizat sub protecţia anonimatului un oficial din Ministerul Sănătăţii.