Bucureștiul se află pe locul 8 în Europa, în funcție de rata de creștere a numărului de vizitatori în perioada 2009-2016, arată studiul „Mastercard Global Destinations Cities Index 2016”.
Indexul Mastercard Global Destinations Cities furnizează un clasament al celor mai vizitate 132 de orașe din lume, pe baza numărului estimat de vizitatori și a volumelor cheltuite de aceștia.
Hamburg a înregistrat cea mai mare rată de creștere a numărului de vizitatori internaționali (8,7%) pe parcursul ultimilor șapte ani. Germania are 3 orașe în top 10 în funcție de rata de creștere între 2009 și 2016, în timp ce Bucureștiul se clasează pe poziția a opta, cu o rată de creștere superioară Barcelonei.
Clasamentul celor 10 orașe cu cea mai mare rată de creștere la nivel european este: 1. Hamburg (8,7%) 2. Berlin (8%) 3. Istanbul (7,8%) 4. Copenhaga (7,7%) 5. Lisabona (7,4%) 6. Budapesta (7,2%) 7. Dusseldorf (7,2%) 8. București (7,1%) 9. Sofia (6,9%) 10. Barcelona (6,7%).
„La nivel european, Capitala României ocupă locul 8 în rândul destinațiilor cu cea mai mare rată de creștere în ultimii 7 ani, depășind în această privință orașe precum Barcelona, Dublin, Paris, Praga sau Roma”, notează autorii studiului.
Potrivit acestora, Municipiul București se află pe locul 81 în topul Mastercard Global Destinations Cities Index 2016, cu peste un milion de vizitatori estimaţi pentru anul acesta. Potrivit Indexului, chetuiala totală înregistrată de vizitatori în București, în 2016, se ridică la circa 270 de milioane de euro.
Studiul mai arată că Bangkok este cel mai bine clasat oraș, cu circa 21,47 milioane vizitatori internaționali în 2016, depășind marginal Londra, ocupanta locului al doilea în top, după ce a condus clasamentul Mastercard GDCI de 5 ori în ultimii 7 ani.
Cea mai mare surpriză a Indexului în 2016 este saltul realizat de Dubai până în vârful clasamentului, în ceea ce privește cheltuielile realizate de turiști, cu un total de 28 de miliarde de euro (31,3 miliarde de dolari SUA), depășind considerabil secondanta Londra, al cărei volum total estimat este de 17,7 miliarde de euro (19,8 miliarde de dolari).
„Modul în care oamenii călătoresc și cheltuielile pe care le efectuează peste graniţe relevă cât de interconectate și importante sunt orașele lumii”, a declarat Ann Cairns, President International Markets, Mastercard.
Clasamentul orașelor de destinație după rata de creștere. Diferența dintre primele 10 orașe de destinație la nivel global și cele mai importante 10 orașe după rata de creștere sugerează că Europa a devenit din ce în ce mai importantă pentru peisajul economic global.
„Mai multe orașe analizate de Index au arătat traiectorii ascendente, în ceea ce privește creșterile înregistrate, indicând că acestea generează tot mai multe interes, atât pentru vizitatori, cât și pentru localnici”, mai arată autorii studiului.
„Praga și Viena fac parte din top 20 al orașelor de destinație în funcție de numărul de vizitatori internaționali, însă elementul-cheie al ediției din acest an a Global Destinations Cities Index constă în faptul că Budapesta, București și Sofia au intrat în top 10, în ceea ce privește orașele europene cu cea mai mare rată de creștere”, a declarat George Simon, Division President, Europa Centrală și de Est, Mastercard.
„Concluziile acestui raport pot fi utile companiilor aeriene, hotelurilor și altor comercianți, pentru a le furniza consumatorilor experiențe personalizate, mai inteligente și relevante”, consideră reprezentanții MasterCard.