Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat faptul că fostul ministru Gabriel Oprea nu se va afla pe listele PSD la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie. Mai mult, Dragnea a mai menționat miercuri seara, printr-o postare pe pagina sa personală de Facebook, că susține în continuare „lupta împotriva corupției”.
Declarația lui Liviu Dragnea vine în contextul în care zilele trecute s-a vehiculat ideea conform căreia Gabriel Oprea, salvat de votul senatorilor în privința urmăririi penale pentru ucidere din culpă, va candida pentru un fotoliu în parlament pe listele PSD.
„1. Am susținut și susțin lupta împotriva corupției!
2. Ca să fie clar pentru toată lumea: la alegerile din 11 decembrie, Gabriel Oprea NU va fi pe listele PSD!”, este mesajul pe care Liviu Dragnea l-a transmis în mediul online.
Pe de altă parte, Gabriel Oprea a declarat la rândul său, tot miercuri seara, că nu va mai candida pentru nicio funcție la alegerile parlamentare și că anul acesta se retrage din viața politică.
Vă amintim faptul că liderii centrali şi judeţeni ai PSD se reunesc joi în şedinţa Consiliului Executiv Naţional (CExN), care va avea loc într-un resort din Delta Dunării, pentru a lua decizii referitoare la campania electorală, printre care şi derogarea de la codul de etică pentru Ponta.
Social-democraţii au plecat încă de miercuri spre Puflene Resort din Murighiol, judeţul Tulcea, acolo unde joi, la ora 11:00, va avea loc şedinţa CExN, structură ce-i reuneşte pe liderii centrali şi judeţeni ai partidului, dar şi pe parlamentarii cu funcţii de conducere în Camera Deputaţilor şi Senat.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din această iarnă va fi subiectul principal al dezbaterilor din Deltă. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va fi analizat stadiul pregătirii fiecărei organizaţii pentru campanie, candidaturile depuse şi aprobate până acum în judeţe şi va fi dezbătut un plan al acţiunilor electorale pentru perioada următoare.
Dragnea îl răsplătește pe Ponta pentru că nu a plecat la PRU: Îi dă derogare să poată candida la Parlamentare