Proteste se anunță în mai multe orașe din țară după votul dat de senatori în cazul lui Gabriel Oprea. În memoria lui Bogdan Gigină, românii sunt chemați joi, la ora 18:00, în fața Senatului, și se mobilizează pe rețelele sociale.
Românii sunt chemați la o acțiune de protest îndreptată împotriva votului dat de senatori, în cazul lui Gabriel Oprea. Potrivit anunțului postat pe pagina de socializare, inițiatorii precizează că acțiunea este demarată pentru cei care nu se mai pot apăra singuri.
“Ca să fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reținerea, arestarea sau altă măsura preventivă. S-a cerut accesul liber al Justiției pentru a se putea stabili, conform normelor statului de drept și ale democrației, dacă este sau nu vinovat. Dar PSD și acoliții din ALDE și PRU au pus statul de drept între paranteze, din nou l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poți să furi, poți să ucizi, poți să faci orice, dacă ești parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioară a Parlamentului, instituția fundamentala a democrației”, scriu pe Facebook, inițiatorii protestului.
Supărarea protestatarilor merge și mai departe, iar aceștia transmit un avertisment parlamentarilor.
“Fraților, nu sunteți nici dumnezei și nici invincibili”, se mai scrie în apelul la protest.
Evenimente pentru proteste au fost create pe pagina de socializare și în orașele Timișoara, Brașov, Constanța, Cluj, Craiova, Galați și Iași.
Inițiatorii susțin punctul de vedere al Administrației Prezidențiale și îl citează pe purtătorul de cuvânt al instituției, care a precizat că nimeni nu este mai presus de lege, într-o democrație.
Pagina de protest a fost creată după ce senatorii au respins cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Oprea, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, în cazul polițistului Bogdan Gigină.