Consilierii generali ai formațiunilor PNL, USB și PMP au părăsit, miercuri, sala în care se desfășura ședința CGMB, reproșând PSD și ALDE faptul că nu respectă dreptul la dialog.
Proiectul de hotărâre, care se referă la mandatarea Consiliului de Administrație al RADET București de a lua toate măsurile tehnice, juridice și economice necesare pentru asigurarea continuității activității Regiei, în vederea garantării livrării agentului termic pentru populație și pentru instituțiile racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, a fost votat în unanimitate de toți cei 29 de consilieri generali prezenți.
“Având în vedere că suntem somați de către ELCEN că în zece zile se oprește agentul termic, dacă nu se achită presupusul debit istoric, nu mai avem altă cale de salvare a RADET decât punerea sub protecția tribunalului, prin insolvență. Subliniez faptul că insolvența nu înseamnă faliment, ci reorganizare judiciară și asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică și menținerea locurilor de muncă”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
“PSD şi ALDE nu respectă dreptul la dialog pe care trebuie să îl aibă orice consilier general ales. Noi am vrut să discutăm pe marginea mai multor proiecte controversate de-a dreptul, pe care le-a propus astăzi majoritatea. Nedându-ne dreptul la dialog şi la cuvânt, am decis să ieşim din sală, protestând astfel faţă de poziţia intransigentă şi nejustificată a majorităţii formate de către PSD şi ALDE. Protestăm astăzi împreună, şi domnul Turcescu şi domnul Nicuşor Dan suntem solidari faţă de modul în care PSD înţelege să guverneze Bucureştiul astăzi”, a declarat Ciprian Ciucu, consilier PNL.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat că formaţiunea pe care o reprezintă nu vrea altceva decât să poată exprima ideile alegătorilor.
“Noi am primit un mandat de la cetăţeni ca să îi reprezentăm în Consiliul General şi să ne exprimăm opiniile cu care ei ne-au mandatat. Nu am venit aici să fim un fundal pe care doamna primar şi consilierii PSD să îşi exprime idei electorale. Am venit să dezbatem. Cât timp vom avea drept de dezbatere, vom expune ideile cetăţenilor care ne-au mandatat. Cât timp nu vom avea acest drept, ne vom retrage de la şedinţă”, a declarat Nicuşor Dan, preşedinte USR.
Pe de altă parte, Robert Turcescu, consilier PMP, a declarat că ordinea de zi a şedinţei CGMB cuprinde aproape exclusiv “măsuri populiste”.
“Îi invit pe toţi cei care sunt interesaţi de soarta bucureştenilor să consulte pe site-ul primăriei ordinea de zi supusă astăzi în dezbatere în şedinţa CGMB. Veţi vedea cu toţii că avem de-a face aproape exclusiv cu măsuri populiste, cu o agendă bizară, paralelă cu nevoile bucureştenilor. Discutăm despre aprobarea înfiinţării şi aprobarea aprobării înfiinţării, în niciun caz despre lucruri concrete, când de fapt ne aflăm într-un Bucureşti care are probleme de infrastructură grave. Se apropie iarna, când plouă e inundaţie în toată Capitala. Noi astăzi am fost puşi cu toţii, ca la şcoală, să stăm cuminţi în băncuţele noastre. Nu cumva să o deranjăm pe doamna primar, nu cumva să îndrăznim să avem opinii contrare faţă de cele ale doamnei Firea. Nu putem tolera un astfel de lucru. Suntem solidari astăzi, grupurile PNL-PMP-USR în această decizie şi nu vom reveni în sala de consiliu decât în momentul în care se va transforma într-un for de dezbatere, în care sunt admise în mod democratic şi opinii care nu convin actualului primar general”, a declarat Robert Turcescu, consilier PMP.