Tinerii din sistemul de protecţie care împlinesc 18 ani şi trebuie să plece din Casele de tip familial primesc acum o nouă şansă. La Baia Mare, în judeţul Maramureş, a fost construit un Centru „de tranzit”, un loc unde să stea până îşi găsesc un rost în viaţă.
Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului a fost construit cu sprijinul financiar al companiei Kaufland Romania, pe un teren pus la dispoziție de Primăria Municipiului Baia Mare. Un număr de 19 camere vor fi puse la dispoziția tinerilor care au beneficiat de o măsură specială de protecție și reprezintă o alternativă de a oferi acestor tineri șansa de a fi mai independenți și de a-și începe viața în mod responsabil. Totodată, scopul acestui proiect este de integrare socială, formare profesională și accesul pe piața muncii pe raza județului Maramureș.
„Ceea ce facem astăzi, aici, prin inaugurarea acestui centru, este un simbol asupra unei noi politici de aliniere clară între instituțiile statului, între public și privat și între zona centrală și locală în ceea ce privește modul în care ne asumăm o Românie solidară și coezivă în continuare”, a susținut ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Dragoș Pîslaru, prezent la inaugurarea Centrului
„Îl felicit pe Ștefan Dărăbuș și Hope and Homes for Children pentru că, încă o dată, este motorul unei schimbări în Baia Mare. Felicit Kaufland că a reușit să facă ceea ce puține societăți private reușesc: să vină cu finanțarea, care până la urmă lipsește atât de mult administrațiilor publice locale. Atât de multe lucruri s-au schimbat în domeniul asistenței sociale prin simplul fapt că oameni cu energie au inițiat de aici, din Baia Mare, proiecte care au fost implementate la nivel național. Atâta vreme cât noi, cei care lucrăm temporar în administrația publică locală, vom avea puterea de a susține astfel de inițiative, ele nu fac decât să aducă bucurie beneficiarilor”, a apreciat Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.
Chef Adrian Hădean, prezent și el la acest eveniment, le-a oferit sfaturi tinerilor beneficiari ai acestui centru despre cum să se
gospodărească singuri în bucătărie. În încheierea evenimentului, doi tineri instituționalizați în acest centru au susținut un scurt moment artistic.