Motorina nu este la fel de inflamabilă ca benzina. De aceea, motoarele diesel se folosesc de compresie pentru a produce explozie în interiorul cilindrilor. Astfel, motoarele diesel au o rată de compresie mai mare decât cele pe benzină, pentru a obţine presiunea şi temperatura necesară aprinderii combustibilului.
Dacă pui din greşeală motorină în loc de benzină în rezervorul unei maşini cu motor pe benzină, nu va exista suficientă compresie pentru a aprinde motorina. De aceea motorul nu va porni sau se va „îneca”, mergând foarte prost şi zgomotos.
În general, majoritatea autovehiculelor din zilele noastre au un diametru diferit al buşonului de umplere între diesel şi benzină, cel pentru benzină fiind mai mic. În acelaşi mod, şi pompele benzinăriilor au ţevi de diametre diferite, în funcţie de tipul de combustibil. Există totuşi şi excepţii, de aceea sunt multe persoane care au păţit să încurce combustibilii, din neatenţie sau poate oboseală.
Ce să faci dacă ai pus motorină în loc de benzină?
Ai pus benzină într-un motor diesel, sau motorină într-un motor pe benzină? Vestea proastă pentru ambele cazuri este că alimentarea cu combustibilul greşit ar putea fi dezastruoasă atât pentru motorul maşinii tale, cât şi pentru buzunar. În cazul în care acest lucru s-a întâmplat paşii pe care ar trebui să-i urmezi sunt următorii: sub nicio formă să nu încerci să porneşti motorul, apoi sună la un service autorizat şi spune-le problema ta, scrie promotor.ro
Benzină în loc de motorină
Pompele de motorină sunt unse de însuşi combustibilul diesel, iar benzină în motorină acţionează ca un solvent, ceea ce reduce lubrifierea şi poate duce la deteriorarea pompei prin contactul metal-metal.
În plus de asta, dacă maşina va apuca să circule, iar benzina va intra în sistem, mecanicii vor trebui să schimbe filtrul de motorină. Deoarece motorina nu este atât de inflamabilă ca benzina, nu va exista suficientă compresie pentru a aprinde combustibilul, iar motorul nu va porni.
Ideea este că în funcţie de cât de multă benzină ajunge în motorul diesel, cu atât repararea poate fi mai scumpă, în unele cazuri extreme un motor nou ar fi mai ieftin decât reparaţiile, indică site-ul Theaa.ie.
Motorină în loc de benzină
În acest caz conseciţele nu vor fi atât de grave ca în prima situaţie. Cel mai probabil se vor înfunda injectoarele, sau se va depune motorina arsă în motor, dar nimic nu se distruge iremediabil.
Dacă ţi-ai dat seama din timp că ai greşit combustibilul goleşte rezervorul cu un furtun şi alimentează cu benzină de cifră octanică mare, pentru a dilua motorina rămasă în rezervor.
Dacă ai apucat să porneşti şi să circuli cu maşina, deşi alimentasei cu motorină, cel mai probabil motorul s-a înecat. În acest caz se recomanda curăţare injectoarelor, a pompei de benzină şi a instalaţiei.
Cei de la Fifth Gear au realizat şi un clip video pentru a exemplifica ce se întâmplă cu o maşină dacă este alimentată cu combustibilul care nu trebuie.