Mai multe persoane suspectate de legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic au fost reţinute în Turcia, în urma unor raiduri efectuate la Istanbul. Peste o sută de oameni au murit în atacurile teroriste care au avut loc în 2016 în Turcia.
Poliţia antiteroristă din Turcia a reţinut 40 de cetăţeni străini, suspectaţi că au legături cu organizaţia Stat Islamic. Potrivit agenţiei Anadolu, citată de Reuters online, poliţiştii turci au efectuat raiduri în mai multe locuri din Istanbul.
Suspecţii reţinuţi sunt, potrivit Mediafax, din Afganistan, Iran, Irak şi Azerbaidjan, iar o parte dintre ei au plecat de mai multe ori în zone de conflict din Siria.
În paralel, Turcia continuă operațiunea militară în Siria până până în momentul în care nu va mai exista “niciun terorist”. Anunțul a fost făcut de generalul Hulusi Akar, șeful Statului Major al Forțelor Armate, în cadrul unei vizite la militarii detașați la frontieră.
Mii de milianţi străini, inclusiv din Turcia, Europa şi SUA, s-au alăturat, în ultimii ani, organizaţiei teroriste Stat Islamic. Dintre aceştia, mulţi au traversat Turcia pentru a ajunge în Siria.