Carmen Iohannis: “Suntem fiinţe sociale”. Prima Doamnă a României, împotriva “homeschooling”

Silvia Spanciu / 18.09.2016
Carmen Iohannis: “Suntem fiinţe sociale”. Prima Doamnă a României, împotriva “homeschooling”

Carmen Iohannis nu susține ideea școlii acasă. Prima Doamnă a României spune că este important pentru un copil ca el să fie în școală, inclus într-o comunitate.

Prezentă la un eveniment dedicat copiilor, Prima Doamnă a României a răspuns întrebărilor puse de jurnaliști cu privire la școala acasă. Potrivit News.ro, Carmen Iohannis a precizat, în calitatea sa de cadru didactic, că este foarte important ca cei mici să fie incluși în școlile de masă.

”Este mult mai bine să fie într-o şcoală, într-o comunitate, este în beneficiul lui şi al familiei. Nici nu se compară, suntem fiinţe sociale, trebuie să fim cât mai mulţi împreună, aşa ne simţim bine”, a răspuns Carmen Iohannis.

Discuția despre conceptul școala acasă, sau home schooling cum este cunoscut în occident, a început în spațiul public după ce cântăreața Dana Nălbaru a declarat pe blogul personal că, împreună cu soțul, au decis să își educe acasă fetița cea mare. În postarea sa, Dana a accentuat faptul că s-a documentat foarte mult înainte de a lua această decizie iar printre avantajele școlii acasă se numără lipsa notelor și a constrângerilor sistemului educațional de la noi din țară.

Prima Doamnă a României este cadru didactic, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu. Carmen Iohannis predă Limba Engleză la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

În Uniunea Europeană, există țări în care homeschooling-ul este interzis. Suedia, Serbia, Olanda, Germania, Grecia dar și Bulgaria sunt doar câteva dintre țările care nu acceptă educația făcută acasă. Alte stat ale UE acceptă homeschooling-ul, dar în condiții extrem de restrictive, și doar dacă este vorba de sănătatea copilului. În multe dintre țările care au legislație în vigoare pentru școala acasă, statul cere elevii să fie îndrumați de personal calificat.

Citește și...