Uniunea Europeană își dorește ca Statele Unite ale Americii și Canada să accepte mai mulți migranți. Afirmația a fost făcută de comisarul pentru Migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos.
Comisarul pentru migrație, Dimitris Avramopoulos, a declarat într-un interviu, înainte de Adunarea Generală a ONU de la New York, că Uniunea Europeană își dorește ca Statele Unite și Canada să accepte pe viitor mai mulți migranți. Potrivit Wall Street Journal, Avramopoulos a precizat că la nivel global, numărul refugiaților se ridică la 60 de milioane de persoane. Fost diplomat, comisarul a precizat că își dorește o mai mare implicare în problema migranților și din partea altor țări mari de pe continentul American.
“Mă aștept să obținem promisiuni nu doar din partea executivului Statelor Unite ci și din partea Canadei și poate și din partea altor țări mari de pe continentul American. Răspunsul pozitiv primit din partea autorităților canadiene este un exemplu. Înțeleg că migrația este o problemă de politică internă în Statele Unite, acum că au loc alegerile prezidențiale. Sper ca după scrutinul electoral să putem coopera cu America în această privință”, a declarat pentru WJS, Dimitris Avramopoulos.
WSJ notează faptul că administrația Obama a acceptat ca pentru anul fiscal 2017, care va începe la întâi octombrie, să mărească cu 30% numărul de refugiați sirieni care urmează să ajungă în Statele Unite. În schimb presa de peste ocean notează faptul că acestă decizie nu este bătută în cuie, mai ales că cei doi candidați la funcția de președinte, au păreri diferite despre refugiați. În timp ce Hillary Clinton militează pentru acceptarea unui număr mai mare de migranți, Donald Trump a câștigat simpatie prin faptul că a cerut oprirea temporară a migranților de religie musulmană.
Poziția Uniunii Europene a fost anunțată odată cu confirmarea delegației pentru Adunarea Generală a ONU. Comisarul pentru migrare a precizat că principala temă de discuție în cadrul întâlnirilor ONU va fi migrația, pentru care trebuie găsită o soluție mondială. UE va milita pentru implicarea tuturor țărilor în eforturile de a rezolva problema refugiaților dar și pentru a remedia cauzele care au determinat numărul mare de migranți.