Andrei Plăcintă, fiul fostului ministru al Tineretului şi sportului Sorina Plăcintă, care în noiembrie 2013 a fost condamnat definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultraj, iar în luna mai a fost eliberat condiţionat, este traducător autorizat la Tribunalul Vrancea.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi, Cosmin Mihăilă, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că Andrei Plăcintă este traducător autorizat la Tribunalul Vrancea.
El a precizat că traducătorul nu este un angajat al instanţelor, fiind vorba despre o profesie liberală.
”Traducătorul nu este angajat al instanţelor, este o profesie liberală, întocmai avocaţilor sau notarilor. Autorizarea lor, retragerea lor se fac de către Ministerul Justiţiei. El este arondat la Tribunalul Vrancea, unde îşi are domiciliul. În raza Curţii de Apel Galaţi este o arondare teritorială”, a spus Cosmin Mihăilă.
Mihăilă a precizat că până acum Andrei Plăcintă nu a prestat niciun serviciu de traducător pentru Curtea de Apel Galaţi.
La rândul lor, reprezentanţii Tribunalului Vrancea, arondat Curţii de Apel Galaţi, au declarat că Andrei Plăcintă depusese încă din 2012 o solicitare de a fi luat în evidenţă ca traducător autorizat.
”În 23 martie 2012 a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea solicitarea petentului Plăcintă Andrei Răzvan pentru luarea în evidenţă ca traducator şi interpret autorizat”, spun reprezentanţii Tribunalului.
În noiembrie 2013, Andrei Plăcintă a fost condamnat definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultraj, în urma unui incident petrecut în 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală. Atunci, pe fondul unor neînţelegeri cu Delia Iulia Harabulă, fosta sa iubită, Andrei Plăcintă a lovit-o pe aceasta şi i-a luat un telefon mobil, după care s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului fetei, deteriorându-l. În momentul în care mai multe persoane au încercat să o apere pe fată, Andrei Plăcintă, aflat la volanul autoturismului marca Renault Laguna, a intrat pe trotuar cu intenţia de a le lovi.
”În aceste împrejurări, în timp ce S.N. (Nicolae Stan – n.r.) încerca să îl oprească, ţinându-se cu mâinile de capota autoturismului, a fost împins de autoturism, s-a dezechilibrat şi a căzut. (…) Acuzatul şi-a continuat deplasarea şi a surprins-o pe aceasta (partea vătămată Nicolae Stan – n.r.) sub autoturism, după care, prin mai multe manevre succesive ale autoturismului în faţă şi în spate a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale”, arătau procurorii la momentul trimiterii în judecată a lui Andrei Plăcintă.
În 18 mai anul acesta, fiul fostei senatoare Sorina Plăcintă a fost eliberat condiţionat din penitenciar.