Petiție pentru Colibița! Destinația de vacanță din județul Bistrița-Năsăud, considerată de mulți „Mica Elveție” sau chiar „bijuteria Munților Călimani”, a ajuns din nou în atenția tuturor. De data aceasta însă, stațiunea Colibița se află în centrul atenției printr-o petiție online care scoate în evidență câteva defecte deloc de neglijat ale locului.
Inițiatorii petiției susțin faptul că turiștii care au ales ca destinație de vacanță Colibița au plecat extrem de dezamăgiți de acolo din cauza drumului prost, dar mai ales a faptului că accesul către lac le-a fost interzis. Practic, atracția principală a zonei, lacul Colibița, este ținută la distanță de turiști, la propriu.
„Mii de turiști au fost la Colibița, noul paradis românesc, dar au plecat extrem de dezamăgiți. Accesul la celebrul lac a fost interzis de proprietarii de la malul lacului chiar dacă acesta aparține de Apele Române.
In aceeasi situatie sunt mii de turisti care au venit in aceasta vara la Colibita, pentru ca zona s-a dezvoltat extrem de mult. Peste noapte au aparut numeroase pensiuni, iar cei care au reusit sa cumpere teren l-au ingradit si nu au mai lasat cale de acces catre apa. Degeaba este lacul este in proprietatea Apelor Române. Autoritatile locale nu au prevazut, asa cum ar fi trebuit poteci de acces si chiar o zona publica pe mal. In aceste conditii, cei cazati in pensiunile mai indepartate nu au cum sa ajunga la apa. Ar trebui sa sara gardurile ori sa mearga la localuri cu deschidere la lac, unde trebuie sa comande ceva de mancare sau de baut, daca vor sa admire privelistea.
Cerem Consisilului Județean Bistrița-Năsăud, Prefecturi BN, Apelor Române, Primăriei Bistrița Bîrgăului, precum si altor autorități abilitate să se implice pentru ca acest loc de basm, lacul Colibița – locul cu cel mai pur aer din Europa, să fie transformat într-un loc primitor, o Stațiune Turistică cu drumuri asfaltate, căi de acces la lac și plaje publice amenajate pentru turiști!”, este textul petiției lansată în mediul online în data de 13 septembrie.
Cei interesați de susținerea ideilor prezentate de inițiatorii petiției, pot să li se alăture inițiatorilor printr-o semnătură, aici.
Până la ora transmiterii acestui material, aproape 800 de persoane au semnat petiția numită „Colibița BN – Stațiune | drum asfaltat | plaje publice cu acces!”.
Colibiţa este situată în imediata apropiere a unui lac de acumulare ce îi poartă numele, în jurul căruia s-au construit în ultimii 30 de ani peste 300 de case de vacanţă şi de pensiuni turistice.
Vă amintim faptul că autoritățile bistrițene au început mai multe demersuri pentru a transforma Colibița într-o stațiune turistică cu drepturi depline. Cel mai recent, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a anunțat că va achiziționa un teren pe malul lacului Colibița, în vederea amenajării unui centru de agrement cu zonă de picnic pe care să o pună la dispoziția turiștilor din vara lui 2017.
Potrivit unui studiu comandat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, calitatea aerului din zona Colibița este una asemănătoare cu cea din Munții Alpi, valoarea concentrației maxime de ozon masurată în Colibița fiind de 90 micrograme/m3, mai mare decât media din România, care este de 72,6 micrograme/m3.