Veste grozavă pentru persoanele cu dizabilități! Guvernul va stimula participarea activă a persoanelor cu dizabilități la viața comunității prin creșterea accesibilității la mediul fizic, informațional și comunicațional, a calității serviciilor sociale și printr-o mai bună monitorizare a respectării drepturilor acestora. Cel puțin asta se prevede în Stratega națională ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” pentru perioada 2016-2020 și în Planul operațional privind implementarea acestei strategii, ambele proiecte aprobate în ședința de miercuri a Executivului.
Îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități va fi posibilă prin accesul la servicii integrate de sprijin (sociale, de sănătate, educaționale) de calitate, dezvoltate la nivelul comunităților în care domiciliază. Reducerea situațiilor de discriminare multiplă, a ponderii persoanelor cu dizabilitate aflate în risc de sărăcie și excluziune socială se va putea realiza prin creșterea competențelor acestora, a valorii adăugate a muncii lor, dar și printr-o mobilizare a instituțiilor publice, sectorului privat și neguvernamental în susținerea procesului de implementare a strategiei.
Acele condiţii sociale, economice, juridice, politice şi de mediu care acţionează ca bariere în exercitarea deplină a drepturilor persoanelor cu dizabilități trebuie să fie identificate şi eliminate pentru ca persoana cu dizabilităţi să participe deplin și efectiv în societate, în condiții de egalitate cu toți ceilalți.
Strategia se focalizează pe opt direcții principale de acțiune, și anume: accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea forței de muncă, educație și formare profesională, protecție socială, sănătate și statistici și colectarea datelor.
Măsurile sunt structurate pe obiective specifice, cu termene concrete de realizare, între acestea numărându-se adaptarea serviciului de urgență pentru a putea fi accesat și de persoanele cu dizabilități, stabilirea cadrului legislativ necesar și a unor standarde minime și instrucțiuni pentru accesul la sistemul public de transport, crearea de servicii de sprijin pentru asigurarea exercitării capacității juridice, realizarea de campanii de conștientizare și sensibilizare a opiniei publice pentru combaterea stereotipurilor negative și încurajarea participării depline a persoanelor cu dizabilități la viața în comunitate, precum și dezinstituționalizarea în etape a persoanelor cu dizabilități din centrele rezidențiale de tip vechi, în paralel cu dezvoltarea de servicii specifice pentru această categorie de persoane.
Strategia și Planul operațional aferent vizează asigurarea unui cadru normativ în ceea ce privește promovarea principiilor și obiectivelor Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, pentru perioada 2016-2020.
Monitorizarea implementării Strategiei va fi realizată la nivel național de Agenția națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), metodologia și instrumentele de monitorizare urmând să fie aprobate prin ordin al ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la propunerea ANPD, în termen de 120 de zile de la aprobarea Strategiei. ANPD va elabora anual un raport privind stadiul implementării Strategiei, care va fi publicat în al doilea trimestru al anului următor pentru anul precedent, iar o primă etapă de evaluare este prevăzută pentru sfârșitul anului 2017.
Măsurile incluse în Strategie și în Planul operațional aferent se adresează unui număr de peste 752 de mii de persoane cu dizabilități, câte erau înregistrate în iunie 2015 conform datelor statistice oficiale comunicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). Dintre acestea, 97,7% sunt în îngrijirea familiilor și/sau trăiesc independent, iar 2,3% sunt asistate în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități.
Resursele financiare necesare implementării Strategiei provin, în principal, din fonduri de la bugetul de stat, fonduri de la bugetele locale şi fonduri europene.