Papa Francisc, declaraţie controversată: “Să ucizi în numele lui Dumnezeu este satanic”

Vocea.biz / 14.09.2016
Papa Francisc, declaraţie controversată: “Să ucizi în numele lui Dumnezeu este satanic”

Slujba religioasă oficiată în memoria preotului francez ucis de jihadişti a fost marcată de o declaraţie controversată a Papei Francisc. Acesta a spus, în faţa a zeci de pelerini, că a ucide în numele lui Dumnezeu este satanic.

“Ce mult ne-ar plăcea ca toate religiile să spună că a ucide în numele lui Dumnezeu este satanic. Să ne rugăm lui (Jacques Hamel – n.red.), în Rai, să ne dea bâlndeţe, fraternitate, pace şi de asemenea curajul de a spune adevărul: să ucizi în numele lui Dumnezeu este satanic”, a afirmat Papa Francisc, potrivit Agenţiei Catolice de Ştiri, la slujba în memoria preotului francez Jacques Hamel, care a fost decapitat într-o biserică din Franţa de către jihadişti.

De asemenea Papa Francisc a spus că “această cruzime care cere apostazie, să spunem cuvântul, este satanică”.

“Azi în biserici sunt mai mulţi martiri creştini decât la începuturi. Azi sunt creştini care sunt asasinaţi, torturaţi, încarceraţi şi cărora li se taie gâtul pentru că nu se lepădă de Hristos”, a completat Suveranul Pontif.

Mai mult, Papa Francisc a precizat că în cel mai greu moment, al morţii sale, preotul Hamel a văzut cine este asasinul său şi i-a spus clar: “Pleacă, Satană!”.

Preotul Jacques Hamel a fost decapitat de jihadişti în timp ce oficia o slujbă la Saint-Etienne-du-Rouvray, în Franţa. Asasinatul preotului în biserică a avut loc la numai 12 zile după atacul de la Nisa, care a dus la decesul a 86 de persoane.

Declaraţia Papei Francisc este una controversată, deoarece, în trecut, războaiele religioase, purtate inclusiv de catolici, au dus la moartea a zeci de milioane de oameni.

Citește și...