Asociația Pro Consumatori (APC) trage un semnal de alarmă și arată că într-un singur fruct pot să existe până la șapte tipuri de pesticide. Potrivit unui studiu efectuat de asociației, peste 40% din fructele autohtone analizate în 2015 au fost depistate cu reziduuri de pesticide, la fel şi 18% dintre legume. Cel mai mare număr de pesticide s-ar găsi în căpşuni, mere, nectarine sau ţelină.
Costel Stanciu, președintele APC, a declarat pentru B1 TV că românii nu au cum să-și dea seama câte pesticide sunt în legume și fructe. Prin urmare, singura soluție este ca legislația să oblige producătorii și comercianții să afișeze tratamentele aplicate și reziduurile de pesticide de pe produsele lor.
“În prezent, legislația nu ne protejează, adică nu există o obligație legală pentru ce care comercializează legume și fructe, de a afișa și rezidurile de pesticide care se află în acestea(…) Noi suntem descoperiți. Nu știm ce consumăm”, a declarat Costel Stanciu.
Președintele APC a mai atras atenția că laboratorul Autorității Naționale Fitosanitare nici nu are dotarea necesară pentru a găsi toate tipurile de pesticide. În 2015, acesta a participat la un test și a reușit să identifice doar nouă din cele 11 pesticide.
“Noi am făcut o adresă către Ministerul Agriculturii și Dezvăltării Rurale, prin care am solicitat să ni se spună dacă se fac inspecții la locul unde se produc fructele și legumele, dacă verifică legalitatea comercializării pesticidelor în România, cum se asigură informarea consumatorilor despre tratamentele chimice efectuate asupra fructelor și legumelor și dacă Ministerul are în vedere campanii de informare privind potenialele pericole ale fructelor și legumelor maturate forțat”, a mai declarat Costel Stanciu.
În ultimii ani, utilizarea pesticidelor chimice și a erbicidelor a crescut foarte mult în agricultura convențională. Din acest motiv, oamenii de știință și activiștii și-au exprimat din ce în ce mai des îngrijorarea că fructele și legumele tratate chimic ar putea cauza serioase probleme de sănătate, cum ar fi cancerul, sau provoca leziuni ale creierului în cazul copiilor.