Treizeci de persoane, majoritate cetățeni afgani, au fost reținuți de polițiștii de frontieră Timiș în timp ce încercau să ajungă ilegal în România. Bărbații veneau dinspre Serbia și s-au ascuns în culturile agricole, pentru a scăpa de oamenii legii.
Treizeci de migranți au fost reținuți de polițiștii de frontieră Timiș după ce, luni dimineața, au încercat să treacă ilegal granița țării, ascunzându-se în culturile agricole. Oamenii legii i-au identificat pe migranți cu ajutorul aparatelor cu termoviziune.
“În data de 12.09.2016, în jurul orei 02.20, echipajul Poliției de Frontieră de pe autospeciala cu termoviziune din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a observat un grup de persoane care a trecut frontiera din Serbia. Imediat, poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor I.T.P.F. Timisoara au declanşat o acţiune specifică, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş şi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Sannicolau Mare, fiind depistate 30 de persoane de origine asiatică, ascunse în culturile agricole din apropierea frontierei cu ţara vecină”, se arată într-un comunicat al celor de la ITPF Timiș.
Grupul de bărbați era format în mare parte din afgani iar aceștia au declarat că vor să ajungă în state vestice ale Uniunii Europene.
“În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că grupul este format din 29 cetăţeni afgani şi un pakistanez, toţi bărbaţi, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, spun cei de la ITPF Timiș.
Cele treizeci de persoane au fost reținute și sunt cercetate pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Persoanele în cauză au fost predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale. Autoritățile române au contactat și partenerii sârbi în vederea cercetării incidentului și a punerii în aplicare a acordului de readmisie.