Noul an școlar începe cu stângul: Zeci de mii de elevi, nevoiți să învețe în clădiri vechi, fără apă curentă sau încălzire

Mihaela Hiticaș / 12.09.2016
Noul an școlar începe cu stângul: Zeci de mii de elevi, nevoiți să învețe în clădiri vechi, fără apă curentă sau încălzire

Mii de unități de învățământ din România întâmpină noul an școlar fără autorizație de funcționare! Fie că este vorba despre lipsa apei curente sau potabile, a unei surse de încălzire sau a canalizării, ori din cauza numărului insuficient de grupuri sanitare, nu mai puțin de 2.995 de unități de învățământ au rămas cu toate clădirile fără autorizație.

Potrivit unor date statistice pe care Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) le-a remis redacției Vocea.biz, totalul de 18.746 de unități de învățământ preuniversitar de pe tot teritoriul României dispune de un total de 26.732 de clădiri aferente. Din acest total, 488 de unități sunt parțial autorizate, având doar una dintre clădiri „cu probleme”, iar 2.955 de unități au neautorizate toate clădirile lor, în care funcționează grădinițe, școli primare, școli gimnaziale, grupuri școlare, licee sau colegii.

Una peste alta, aceleași date ale MENCȘ relevă faptul că 376.268 de elevi din mediul rural sau urban sunt nevoiți să învețe în noul an școlar în condiții greu de acceptat petru anul 2016.

În județul Alba de exemplu, liceenii care învață la „Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație” din Arieșeni, trebuie să se descurce în fiecare zi de cursuri fără apă curentă, fără grupuri sanitare și, bineînțeles, fără canalizare.

Aceeași situație se întâlnește și la Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Brăila, acolo unde pe lângă faptul că nu au apă curentă sau potabilă și nici măcar grupuri sanitare, cei peste 300 de elevi de gimnaziu trebuie să se schimbe pentru ora de sport în sălile de clasă pentru că nu au vestiare disponibile.

Interesant este însă cazul unor grădinițe din municipiul Galați, care nu au autorizații de funcționare din cauza faptului că sunt situate „în apartamente de bloc și nu respecta normele privind suprafața necesară desfășurării activității de învățământ preșcolar”.

Și mai grav este situația de la o grădiniță din localitatea Mărgineni Slobozia, județ Olt, acolo unde în curte există o fântână neîmprejmuită și fără acoperiș, reprezentând astfel un pericol pentru preșcolari.

Situația prezentată de MENCȘ redacției Vocea.biz relevă faptul că majoritatea problemelor apar în mediul rural, acolo unde autoritățile locale duc lipsă de viziune, lipsa canalizării sau a rețelei de apă curentă fiind principalul factor pentru care unitățile de învățământ nu au reușit să obțină autorizație de funcționare pentru toate clădirile în care învață elevii.

Zeci de mii de școli fără autorizare de la ISU

Noile norme impuse de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut ca numărul școlilor care au rămas fără autorizație ISU să fie și mai mare decât cel al celor fără autorizație sanitară.

Datele oficiale prezentate de MENCȘ arată faptul că nu mai puțin de 20.710 clădiri în care învață elevii în noul an școlar 2016-2017 nu au aviz sau autorizare ISU.

„Cele 20.710 unitati nu pot primi autorizatie intrucat sunt construite inainte de 2006, iar normele ISU prevad posibilitatea de a acorda autorizatie doar cladirilor construite dupa acel an sau pentru cele care si-au adaptat – prin renovari, mansardare etc. – structura potrivit normelor ISU”, a precizat pentru Vocea.biz Daniel Tomoni, purtătorul de cuvânt al MENCȘ.

Creșterea siguranței elevilor și îmbunătățirea infrastructurii educaționale, prioritatea MENCȘ

Realizarea în regim de urgență, cu asistența tehnică din partea Băncii Mondiale, a Strategiei pentru modernizarea infrastructurii educaționale în vederea prioritizării investițiilor în infrastructura școlară, inclusiv în ceea ce privește utilizarea fondurilor din Programul Operațional Regional (POR) este o prioritate a Ministerului Educației.

De asemenea, evaluarea școlilor cu privire la aprobările ISU și stabilirea împreună cu instituțiile cu responsabilități în domeniu a unui plan/program de rezolvare a acestor probleme, precum și stabilirea la nivel național a unui plan de exerciții și proceduri împreună cu ISU privind exerciții de prevenție și reacție la situații de urgență, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), este tot o prioritate a MENCȘ pentru noul an școlar.

Rămâne de văzut dacă administrațiile locale vor reuși să pună la punct toate aspectele legate de starea tehnică a clădirilor care au rămas fără autorizație de funcționare din cauza nepăsării unora.

Citește și...