Transfer în Formula 1. Bernie Ecclestone e istorie

Anca Miklos / 08.09.2016
Transfer în Formula 1. Bernie Ecclestone e istorie

Magnatul american John Malone, patronul Grupului Liberty Media a preluat controlul Formulei . Acţiunea lui a pus capăt mai multor ani de incertitudine privind viitorul celui mai important campionat automobilistic al planetei.

Au mai fost operate şi alte modificări, respectiv Chase Carey, până în prezent vicepreședinte al companiei “21st Century Fox”, care aparține magnatului media Rupert Murdoch, va prelua conducerea Formula One Management, organismul care gestionează Formula 1, cu titlu de președinte. Bernie Ecclestone, considerat “părintele” Formulei 1 moderne, va rămâne director executiv (CEO), conform termenilor acordului anunțat miercuri, precizează AFP.

Într-o primă fază, Liberty Media va prelua o participație de 18,7% pentru 761 milioane dolari în cadrul Formula One, după care va achiziționa în totalitate holdingul Delta Tocp, prin intermediul căruia fondul de investiții CVC Parteners controlează Formula 1.

În total, Libery Media va investi 4,4 miliarde dolari, valoarea Formula One fiind evaluată în cadrul acestei operațiuni la aproximativ 8 miliarde dolari.

Această tranzacție pune capăt mai multor ani de speculații legate de gestiunea Campionatului Mondial de Formula 1, administrat într-o manieră cvasi-dictatorială de Bernie Ecclestone. Britanicul, în vârstă de 85 ani, a reușit să rămână însă în continuare la cârmă și a salutat miercuri “sosirea Liberty Media și a lui Chase Carey în cadrul Formula One”.

“Sunt un mare admirator al Formulei 1, o franciză sportivă unică, ce atrage sute de milioane de fani în fiecare sezon, în întreaga lume. Văd mari oportunități pentru a ajuta Formula 1 să continue să se dezvolte pentru binele sportului, al fanilor, a echipelor și a investitorilor”, a precizat noul președinte Chase Carey într-un comunicat.

Sosirea capitalului american ar putea duce și la o creștere a imaginii Formulei 1 în Statele Unite, unde nu a reușit să se impună până acum în fața altor competiții ale sportului cu motor, precum NASCAR sau IndyCar.

 

Citește și...