Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni seară, în cadrul unei vizite în Germania, că a discutat cu reprezentanți ai BMW despre perspectiva ca aceștia să investească în România pe viitor, precizând că există un interes din partea gigantului auto pentru potențialul pe care îl are țara noastră. Premierul a precizat că un grup de specialişti IT ai companiei BMW urmează să vină în ţară.
„ Mesajul principal pe care am vrut să-l transmit este că România este în continuare un mediu foarte propice pentru a investi, în general cu atât mai mult investiţii provenind din Bavaria, dat fiind că aici trăiesc peste 100.000 de etnici germani de origine română, care constituie o punte de legătură între Bavaria şi România”, a declarat premierul Dacian Cioloș.
Unul dintre cele mai importante subiecte abordate de Dacian Cioloș a fost cel legat de posibilitatea unei prezențe mai active a companiei BMW în România.
”Am discutat și despre perspectiva ca BMW în anii următori să fie mai prezentă în România. Am prezentat oportunitățile legate de sectorul de cercetare-dezvoltare și de domeniul IT, unde România oferă deja anumite facilități. BMW lucrează mult cu cercetare-dezvoltare și cu domeniul IT în dezvoltarea modelelor care poluează mai puțin, a modelelor electrice. Am convenit ca în următoarele săptămâni să organizăm în România vizita unui grup de specialiști în IT de la sediul companiei BMW pentru a întâlni diferite companii românești în acest domeniu, să vedem oportunitățile în viitor”, a precizat șeful Executivului, potrivit news.ro.
El a mai spus că există un interes din partea companiei auto de a ”se uita mult mai atent la potențialul pe care îl are România”. Premierul a arătat că evoluţia bună a domeniului IT, dar şi in cercetare ar putea apropia ţara noastră de posibilii investitori din Germania.
”Am discutat mai ales de modelele de autoturisme electrice și în contextul în care în România în domeniul IT, în domeniul cercetării dezvoltării lucrurile evoluează bine, ar putea să existe anumite apropieri. Dar nu aș vrea să anticipez discuțiile”, a susținut prim-ministrul.
El a mai spus că a discutat şi cu alte companii care intenţionează să investească în România, atât în industria civilă, cât şi în cea militară.
Premierul Dacian Cioloș a mers, duminică și luni, în Germania, la Munchen, într-o vizită cu un caracter “în principal economic” și a avut întâlniri cu lideri politici locali, dar și cu reprezentanți ai unor companii germane.