Ce mister ascunde Sabia celtică de la Pişcolt – o piesă de patrimoniu, unică în Europa FOTO

Colecţia Muzeului Judeţean Satu Mare conţine câteva obiecte care deşi par la prima vedere obiecte banale, din categoria unor „fosile muzeale”, aceste obiecte au o mare încărcătură istorică, „ascunsă” privitorului neavizat. Uneori potenţialul acestor piese are o putere evocatoare nu doar pentru istoria regiunii noastre, ci chiar şi pentru istoria umanităţii. Un astfel de obiect este o spadă celtică ce se află în depozitul Muzeului din Carei. Cu o istorie descoperită prin cercetările unor savanţi şi a unor restauratori pasionaţi, povestea acestei spade a fost ascunsă iniţial în interiorul piesei, iar apoi a rămas „îngropată” între filele unor lucrări de specialitate, obiectul rămânând opac şi anost în faţa persoanei ce s-ar învredincii să îl privească.

Celtii au fost izgoniți din centrul și estul Europei grație și aportului adus de Burebista, marele rege dac, cel care își câștigase renumele de „Nimicitorul de celți”. Sub sabia sa au fost exterminate, printre altele, triburile celtice ale Boiilor și Tauriscilor.

Printre invențiile atribuite celților se numără cămașa de zale, potcoavele cailor, cuiele metalice și carele de luptă cu roți întărite cu piese de fier.

Istoricul roman Titus Livius pomenește de un ritual de taiere a capetelor și la celții de pe teritoriul Daciei. Astfel, tribul Boiilor care avea să îl captureze în anul 216 înainte de Christos pe generalul roman Postumius, îl va decapita pe acesta și îi va folosi craniul pe post de cupă în templul în care aveau loc practicile religioase. Atenția deosebită pe care o acordaseră celții capului celui învins, cap pe care îl impodobiseră, conform istoricului latin, cu cele mai de preț bijuterii, nu lasă niciun dubiu asupra obiceiurilor acestora.

Au fost stinse primele focare de pestă porcină într-o comună din Satu-Mare

Fetiță de doi ani, pierdută în câmp, găsită după aproape 20 de ore de căutări

3 poze | Vezi galeria

Condiţiile de descoperire

Spada provine din mormântul nr. 40 al necropolei din Pişcolt situată pe duna de nisip ce poate fi zărită de pe şoseau Carei-Oradea, lângă ruinele fostului CAP din localitate. Cercetată în anii 70 de către dr. János Németi, cimitirul constituie cel mai mare monument celtic cunoscut în România. Încă de la descoperirea sa, spada a fost remarcată ca urmare a decorului ajurat ce împodobeşte teaca.

”Banda din tablă de fier dispusă longitudinal pe mijlocul tecii este ornamentată prin ajurare (decupare) cu motive vegetale stilizate. Astfel de motive decorative şi simbolice erau frecvent utilizate în arta celtică din sec. IV-II î. de Hr., fiind utilizate pe spaţii europene largi, din Franţa până în Transilvania şi chiar mai departe în zona nord-balcanică. Printre ornamente se remarcă unele simboluri circulare, bine individualizate în arta şi mitologia celtică. Specialiştii consideră că acest decor avea un rol apotropaic menit a-l proteja pe războinic, atât în tumultul imprevizibil al luptelor, dar şi în faţa unor efecte malefice care puteau răzbate dinspre lumea nevăzută a spiritelor”, spune istoricul Lividu Marta.

Balaurii ascunşi din sabie

O parte nouă, nebănuită, a istorie spadei de la Pişcolt a ieşit la iveală după două decenii de la descoperire, cânt în interiorul obiectului au fost observate câteva elemente ce îi vor asigura o valoare de unicitate între miile de obiecte rămase de la celţi, pe imensul spaţiu locuit de aceştia, din Asia Mică în Insulele Britanice.

”În anul 1991 spada a fost restaurată pentru a fi expusă în cadru expoziţiei mondiale de la Veneţia, dedicată civilizaţieii celtice. Pentru acestă grandioasă expoziţie au fost selectate cele mai reprezentative obiecte ce puteau evoca diferitele aspecte ale civilizaţiei celtice. Aceasta era prezentată, pe bună dreptate, ca fiind unul dintre pilonii ancestrali ai civilizaţiei europene contemporane, o primă mare ”comunitate europeană” ce se întindea din Insulele Britanice până în Turcia de azi. În cursul procesului de restaurare cercetătorul A. Rapin a constatat că placa de tablă ajurată de pe teacă a fost aplicată peste un decor mai vechi. Acesta a fost realizat prin figurarea pe partea superioară a tecii a doi dragoni (grifoni) afrontaţi, prezentaţi cu trup de şarpe şi cap de animal de pradă cu botul larg deschis. Desene de dragoni similari acelora de pe spada de la Pişcolt se întâlnesc pe tecile spadelor de pe o arie largă, din vestul Europei până în Transilvania. De aceea unii svanţi au interpretat acest simbol ca fiind un soi de emblemă, „insignă”, a unei confrerii războinice difuzată de-a lungul Europei în perioada de expansiune a acestei comunităţi pe parcursul secolelor 4-3 î. Hr. Dar surprizele nu sau oprit la descoperirea dragonilor din sabie!”, relatează istoricul Lividu Marta.

Acelaşi restaurator francez a observat că şi acest decor a suprapus un altul mai vechi, decor din care se păstrează unele elemente vegetale. Acest decor a fost şters, martelat, în momentul în care posesorul spadei a hotărât modificarea ornamenticii şi a valorii simbolice a decorului, prin executarea dragonilor menţionaţi anterior (probabil în contextul adoptării valorilor confreriei amintite).

Săbii nimicite şi săbii lăsate urmaşilor

Cercetătorul Aurel Rustoiu consideră că reînoirea succesivă de trei ori a ornamentaţiei arată foarte clar că spada de la Pişcolt a fost utilizată pe parcursul mai multor generaţii. Abia urmaşii ultimului posesor au simţit nevoia să scoată arma din folosinţă şi să o aşeze în mormânt, alături de înaintaşul lor. Descoperirea de la Pişcolt ne arată că nu fiecare războinic era îngropat împreună cu armele sale.

”Acest aspect a fost deja bănuit prin prisma unor inventare funerare ce nu coţineau spade deşi defuncţii au avut astfel de arme în timpul vieţii aşa cum se poate deduce din faptul că centurile cu care au fost îngropaţi aveau prinse sisteme de ataşare a spadei. Morminte cu centură de spadă şi agăţătoare pentru teacă, dar fără sabie au fost descoperite inclusiv în cimitirul celtic de la Pişcolt”, spune Liviu Marta.

Care este însemnătatea istorică a spadei de la Pişcolt? Prin această reînoire succesivă a decorului, spada de la Pişcolt oferă câteva date concrete referitoare la credinţele celţilor dar şi la unele mecanisme sociale ce guvernau comunităţile acestora.

”Refacerea decorului arată nevoia de a reînoi forţa de protecţie conferită de simbolurile de pe teacă. Vechile simboluri erau martelate apoi redesenate prin incizie sau acoperite cu elemente metalice ajurate, toate înfăţişând puteri supranaturale sau magice care la un moment dat aveau un rol proieminent în protejarea posesorilor unor astfel de „instrumente””, consideră istoricul Liviu Marta.

Inginerii sociale de acum 2000 de ani

Spada de la Pişcolt arată faptul că depunerea armelor alături de războinici nu este o constată şi ca urmare acest act ritual nu avea neaparat rolul de a-i oferii defunctului un obiect însoţitor în lumea de dincolo, pentru a-i slujii după moarte. De fapt spadele erau depuse în morminte doar în anumite cazuri în care urmaşii defunctului simţeau nevoia că se impune să renunţe la moştenirea unui obiect valoros.

”Dincolo de valoarea intrinsecă, armele aveau o valoare simbolică în cadrul societăţilor barbare europene, aşa cum arată Cezar şi Tacitus, fiind asociate cu statutul social al persoanei. Dat fiind că armele aveau menirea de a arăta rangul social deţinut de purtător, depunerea armelor în unele morminte reflectă dorinţa urmaşilor de a afirma statul social al defunctului în cadrul comunităţii. Desigur că această prezentare fastoasă a rangului avut de defunct pornea din dorinţa urmaşilor de a-şi asocia acest statut social, prin moştenire. Pentru acest scop unii moştenitori renunţau aparent la obiecte de valoare, de fapt aceste obiecte erau revalorificate în cadrul ritualului funerar, pentru nevoi ce depăşeau valoarea brută a acestor obiecte. Din această perspectivă obiectele descoperite în mormintele celtice nu sunt neaparat o oglindire a bogăţiei defunctului, cât o expresie a dorinţei urmaşilor de a afirma statutul social al înaintaşului pe parcursul ceremonialului funerar. Din aceasta se poate înţelege că nevoia de a sublinia şi prezenta rangul defunctului era cu atât mai pregnantă, cu cât acest statut social era mai contestat sau cu cât era mai contestată calitatea urmaşilor de a prelua prerogativele înaintaşului”, relatează Liviu Marta.

Reflexe sociale contemporane transmit peste milenii

Un exemlu actual al acestui mecanism social, aflat la îndemâna noastră, ar putea fi acela al ritualurilor funerare fastoase, vecine cu hilarul, care au fost organizate la înmormântarea unor lideri recenţi din spaţiul mioritic (bulibaşe, „împăraţi” şi „regi”, dar şi la un „tribun”). Pe toţi i-a întrecut însă bulibaşa ţiganilor din Republica Moldova, care în urmă cu câţiva ani a avut parte de o înmormântare cu adevărat regească. I-a cântat fanfara prezidenţială, iar în cavou, rromii i-au aşezat fastuasa sufragerie de acasă.

”Această sufragerie impunătoare permitea ca orice entitate din lumea de dincolo să fie primită corespunzător rangului defunctului şi totodată avea rolul să sugereze Divinităţii că stă în faţa unei persoane importante. În nici un caz nu era reflectată imaginea sufletului desprins de trup, care ajuns umil în faţa Judecătorului Suprem, va fi îndreptat spre una din cele două porţi, ce duc spre tărâmul drepţilor sau spre tărâmul osândei veşnice. Din mormântul bulibaşei n-au lipsit nici băuturile: votca şi coniacul armenesc. Apoi, pentru ca spiritul bulibaşei să nu stea în întunericul rece, în cavou au fost montate o instalaţie de iluminat şi una de încălzire, veioze şi un şemineu. În criptă au fost puse obiecte emblematice pentru etnia şi rangul defunctului: acordeon, aparat de ras, balsam …….dar şi un fax şi un telefon mobil. Aparatul de ras a fost pus alături de defunct deoarce aranjamentul pilozităţii faciale reprezintă unul din elementele esenţiale ale exprimării identitare a bărbaţilor romi (şi a altor etnii). În cadrul etniei statutul social era evidenţiat prin fax şi telefon, instrumentele prin care orice şef modern dă ordine şi este conectat la misteroasele informaţii ce vin din centrele puterii. Iată cum amintirea fastuaselor morminte regale scitice a răbufnit, traversând 25 de secole, asemeni unui vulcan de neoprit!”, mai afirmă Liviu Marta.

În final se poate afirma că spada de la Pişcolt ne arată că societăţile antice europene erau de o complexitate asemănătoare cu aceea a societăţii de azi, fiind guvernate de aceleaşi dorinţe şi mecanisme sociale ce aveau ca scop afirmarea unor indivizi în cadrul comunităţii. Pe de altă parte, privind din sens invers scurgerea timpului, se poate afirma fatalist că în unele aspecte societatea noastră a rămas atât de primitivă încât poate fi comparată cu societăţile barbare de acum 2000 de ani.