Țara Oașului din județul Satu Mare – de la micile căsuțe albastre la vilele impozante VIDEO

Țara Oașului este una dintre puținele zone etno-folclorice din România care își păstrează nealterat multe dintre obiceiuri, costumele și cântecele populare. În ciuda faptului că localitățile s-au schimbat aproape în totalitate în ultimii 25 de ani, vechile căsuțe vopsite în albastru fiind înlocuite cu palate scumpe plătite cu ani de muncă grea în străinătate, lumea încă poate fi văzută purtând costume populare.

Haine noi, după modele vechi, ce pot costa mii de euro. Specialiștii remarcă acest paradox al modernismului cu tradiționalul, cu vechile obiceiuri.

‘Fără îndoială, Țara Oașului este zona cea mai autarhică a României care și-a păstrat până în zilele noastre trăsăturile identitare originale. Ca aproape nicăieri în România, încă pe străzile Oașului poți să vezi oameni îmbrăcați în costumele lor populare, care nu le poartă doar la spectacole și serbări, ci și în traiul de zi cu zi, dar mai ales duminică la biserică, la petreceri sau la nunți. Paradoxul Țării Oașului este acela că se îmbină foarte bine un modernism copiat din Occident cu o tradiție foarte bine ancorată în pământul acesta strămoșesc. Oșenii sunt plecați la muncă în întreaga Europă și poate în întreaga lume, luna august este aceea în care se întorc aproape toți acasă și în aproape în fiecare zi din această lună își fac nunțile aici, oriunde ar fi în lume, și se îmbracă în straiele populare’, a declarat Felician Pop, directorul Muzeului Județean Satu Mare.

Ghid turistic: Există două tipuri de turişti – japonezii şi ceilalţi

14 destinații de vacanță în care nu vei vrea să mai mergi a doua oară

Muzica oșenească este și ea descrisă drept una brutală și de neînțeles pentru neinițiați, dar care își păstrează rolul ritualic. Mulți nu înțeleg țâpuriturile, pe alții îi zgârie pe urechi, însă pentru oșan mesajul transmis este unul foarte clar.

‘Muzica Oașului este o muzică unică, ea nu a fost perimată de niciun fel de influențe până în ziua de astăzi, cum se întâmplă în cazul altor zone folclorice, și poate de aceea ea pare puțin stranie, pentru că redă sunetele primordiale ale ceterii, ale zongorei. Țâpuritura este de fapt un ritual prin care tinerii care doresc să se însoare își transmit pur și simplu codul de bare pentru a se face cunoscuți ca identitate biologică.

Ei participă la danț, care se organizează la ciupercă, o construcție circulară din lemn în mijlocul satului unde, după slujba de duminică de la biserică, tinerii dar și părinții lor se duc la acest ritual. Este interesant în unele sate din Oaș, imediat după biserică copii se duc la ciupercă și îi învață să dănțuiască, se numește danțul mânânțăilor, după care vin tinerii și își găsesc pereche. Cea mai mare cinste pentru un tânăr este să cânte sub grumazul ceterii, și anume cât mai aproape de ceteraș, fapt ce îi conferă o oarecare întâietate față de ceilalți’, a mai arătat directorul Muzeului Județean.

Despre costumele populare se poate spune că sunt viu colorate, iar purtătorii acestora se simt mândri. În ultimii ani se observă o oarecare tentativă de modificare a costumelor din anumite localități cu materiale noi, părând ușor schimbate, însă oșenii au găsit o explicație și pentru acest fapt: costumele sunt ‘vii’ din moment ce sunt purtate și astăzi, și prin urmare se pot produce transformări. Este practic o mică updatare a costumelor la materialele anului 2014, care păstrează în esență regulile vechilor straie.

‘Costumația Țării Oașului, din păcate, a cunoscut o serie de transformări, dar oșenii spun că un costum ca și al lor, care este viu, nu închis în lada de zestre sau aruncat prin poduri, trece prin mai multe transformări. Astăzi în Oaș costumul popular este de fapt un prilej de competiție, și bogăția de modele, de mărgele, dă de fapt măsura valorii și importanței sociale a celui care-l poartă’, precizează Felician Pop.

Una din zonele de referință a Țării Oașului este comuna Certeze, probabil cea mai bogată din România, cu vile somptuoase înghesuite una lângă alta.

Casele sunt realizate parcă la întrecere între vecini, care de care mai spațioasă, mai impozantă.

‘Orice călător care va trece pe șoseaua Satu Mare — Sighetu Marmației va încetini fără să vrea când va ajunge în comuna Certeze pentru că acest sat nu seamănă cu nimic din ce au văzut până acum. Este o explozie arhitectonică fără precedent de stiluri moderne aduse din Occident. Avem pe un palier temporal tot felul de stiluri arhitectonice, de la casa tip bancă cu pereți de sticlă la casa cu atlanți care este o copie a unei vile siciliene până în detaliu, cu statui, monumente, scări uriașe de marmură, ceea ce denotă o opulență și un fast pe care nu te-ai fi gândit că-l poți găsi la frontiera cu Ucraina, într-o zonă izolată. Oșenii din Certeze au fost primii oșeni care au plecat prima dată la munci, în vremea regimului comunist din țară, iar după s-au reorientat tot mai mult între țările Europei Occidentale și spre Statele Unite. Ei își construiesc aici adevărate palate uriașe care încearcă să copieze stilurile vilelor pe care le-au văzut în Occident, dar în același timp paradoxul face ca în interior să fie ștergare și blide populare. Există un sincretism extraordinar al oșenilor care știu să îmbine ca nimeni alții modernismul de avangardă cu o tradiție foarte veche’, a mai arătat Felician Pop.

Din îmbinarea modernului cu tradiționalul au rezultat de multe ori imagini care au stârnit amuzamentul, de exemplu mireasa îmbrăcată în haine oșenești care coboară dintr-o limuzină de lux sau dintr-o mașină decapotabilă. ‘Se păstrează obiceiurile cu sfințenie, există împletitoarea de mirese, o bătrână specializată care împletește părul miresei. Fără acest ritual o nuntă nici nu poate fi imaginată în Țara Oașului.

Mirele și mireasa se îmbracă în costume somptuoase oșenești și nu este de mirare când dintr-o limuzină luxoasă coboară doi miri însoțiți de niște muzicanți îmbrăcați tot în costumele lor. Ce este frapant este naturalețea cu care acești oameni își poartă costumele tradiționale și își promovează cântecele arhaice la nunți, care nu pot să lipsească nici în ruptul capului. Oșenii sunt oameni care au știut să combine într-un mod paradoxal beneficiile Occidentului cu chemarea străbunilor’, a adăugat Felician Pop.

În ultima perioadă un nou ‘curent’ a pătruns în zona Oașului, anume pictarea camerelor. În câteva sufragerii au ajuns pe pereți Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci, îngerași sau peisaje din zona mediteraneană, imagini pe care proprietarii le-au văzut prin străinătate.

‘În Certeze avem un tânăr pictor, Vasile Marina, care pictează nu într-o manieră naivă, ci chiar într-una modernă. Ultima modă din Oaș este să îți pictezi pe pereții caselor tablouri uriașe cu Gioconda, Carul cu boi al lui Grigorescu, sau familiile cu fantezie se pictează în mărime naturală într-o imagine de la nuntă. Aceasta este zona probabil cea mai bogată, cea mai prosperă, cu toate că aceste vile, acești mii de metri pătrați de locuință lucrați cu rafinament sunt pustii, pentru că locatarii lor sunt cu treburi plecați la Paris.

La Paris există o puternică comunitate oșenească, ei au depășit aici stadiul de simpli lucrători, foarte mulți dintre ei au firme prospere în Franța, Italia, dar cu toate acestea spiritul lor adânc ancestral rămâne nealterat și de câte ori au posibilitatea se întorc acasă pentru că matricea lor adevărată este aici’, a mai arătat Felician Pop.