Anestezia: riscuri şi efecte secundare. “Drogurile care i se administrează pacientului în timpul anesteziei sunt reversibile”

Este folosită în mai toate actele medicale, fie că vorbim de chirurgie sau stomatologie, însă este percepută de către pacient ca  frică de necunoscut. Vorbim despre anestezie, în special despre anestezia general, iar întrebări precum “Cum se face, cât durează, cât ia din viaţă” sunt întrebări pertinente şi cu valoarea psihologică profundă.

“Anestezia, în termenii cei mai simpli, înseamnă “fără durere”, important detaliu de luat în considerare în contextul unei intervenţii chirurgicale. Este un act de precizie efectuat de către medicul anestezist care necesită înţelegerea şi cooperarea pacientului”, susţine dr. Carmen Pantiş, medic anestezist la Spitalul Clinic de Urgenţă din Oradea.

Tipul de anestezie pentru un anumit pacient supus unei anumite intervenţii chirurgicale este cel hotărât de medicul anestezist şi explicat pacientului, care să reducă cel mai mult toate riscurile posibile.

“General vorbind, anestezia poate fi: anestezie loco-regională, anestezia rahidiană, anestezia peridurală, anestezia de plex, care presupune adminsitrarea anestezicului direct pe nerv sau pe trunchi de nerv cu menţinerea stării de conştienţă a pacientului sau anestezie generală cu adminstrarea medicaţiei anestezice în torentul circulator via cateter venos periferic, central. Aceasta implică adormirea profundă a pacientului cu obţinerea inconştienţei pe toată perioada intervenţiei chirurgicale. Fiecare tip de anestezie comportă riscuri apreciate în contextul clinic al pacientului”, a precizat medicul anestezist Carmen Pantiş.

Examenul preanestezic

Până ce pacientul ajunge să fie anesteziat, medicul trebuie să obţină acordul informat al pacientului în cadrul unei discuţii care ia forma examenului preanestezic.

“Este importantă pregătirea pacientului pentru anestezie atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere psihologic. Se adaugă la acesta informaţiile obţinute prin examenul fizic al pacientului şi cele obţinute prin anamneză în ceea ce priveşte antecedentele medicale, cele chirurgicale şi anestezice, antecedentele alergice şi antecedentele transfuzionale”, susţine dr. Pantiş.

Obţinerea informaţiilor în cadrul examenului preanestezic se realizează prin crearea unei relaţii medic-pacient bazată pe sinceritate din partea pacientului şi pe încredere reciprocă.

Posibile probleme în recoltarea informaţiilor pot să apară la pacientul care nu este capabil să ofere el însuşi datele necesare, pacientul pediatric, pacientul în comă sau cu afazie, pacientul cu retard mental etc., moment în care este implicată familia care cunoaşte cel mai bine toate informaţiile acestuia şi medicaţia cronică de la domiciliu, inclusiv modul cum este autoadministrată aceasta.

Riscurile anesteziei

În cadrul examenului preanestezic se identifică şi riscurile la care este supus, sau nu, pacientul: riscul operator, riscul anestezic, riscul de aspiraţie gastrică, riscul de ischemie perioperatorie, riscul de agravare a bolii de fond, riscul trombembolic, riscul de sângerare, riscul infecţios, toate judecate în context de tip de intervenţie chirurgicală, de tip de anestezie şi de stadiul bolii asociate.

“Pregătirea preanestezică, preoperatorie este făcută în aşa fel încât toate aceste riscuri să fie reduse la minimum prin anumite gesturi terapeutice sau diagnostice. În concluzie, discuţia condusă de medic cu pacientul, cu oferirea răspunsurilor la întrebările pacientului, pe lângă toate sancţiunile terapeutice şi diagnostice necesare pentru scăderea riscurilor, reprezintă primul pas pentru obţinerea unei bune pregătiri preanestezice sau preoperatorii. Important este ca pacientul să fie conştient şi aderent la terapie şi indicaţii, iar cooperarea sa să fie autentificată prin semnarea acordului informat pentru anestezie”, a precizat dr. Carmen Pantiş.

În anestezia generală pacientul nu respiră, este ventilat mecanic, dependent de aparatul de anestezie care îi furnizează oxigenul necesar împreună cu substanţele care induc somnul şi care se numesc gaze inhalatorii. Pacienţii care au primit anestezie rahidiană, peridurală sau anestezie topică, locală respiră spontan, foarte rar au nevoie de masca de oxigen.

Riscurile specifice anesteziei generale sunt cu mult reduse faţă de anii anteriori, însă ele există.

“Excepţie fac bătrânii, la care, spre exemplu, apare confuzia şi, de asemenea, au săptămâni în care sunt greu de reintegrat în mediul lor social. După părerea mea, anestezia generală trebuie făcută doar atunci când este absolut necesar şi nu pentru orice intervenţie chirurgicală. Anestezia generală se face cu intubaţie orotraheală. Asta înseamnă că după ce pacientul adoarme, acestuia i se introduce un tub în trahee, care va fi conectat la un ventilator şi care îi va asigura ventilarea artificială”, a precizat dr. Carmen Pantiş.

Prin ventilaţia artificială se pot produce şi leziuni pulmonare. De asemenea, există riscul de apariţie a atelectaziilor, lipsa gazului din alveole datorită colapsului alveolar sau a consolidării lichidului, pneumotoraxului, rezultatul acumulării de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic, în aşa numitul spaţiu pleural, dar şi a infecţiilor respiratorii. Anestezia generală accentuează problemele neuronale preexistente ale pacienţilor.

Comă prin mijloace chimice

O anestezie generală este o comă indusă artificial prin mijloace chimice. Această procedură se efectuează, deoarece un om conştient şi treaz nu poate suporta durere de o intensitate foarte mare fără să aibă o suferinţă teribilă. În acest context, trebuie să eliminăm complet posibilitatea unei dureri şi nu se poate  face acest lucru decât inducându-i un somn atât de profund încât el să nu mai respire. În momentul în care pacientul nu mai respiră, medicul suplineşte această respiraţie prin mijloace de ventilaţie artificială.

“Drogurile care i se administrează pacientului în timpul anesteziei sunt reversibile prin administrarea unor reversori care îl fac pe pacient să se trezească. Atunci când este făcută corect, anestezia generală nu are niciun fel de implicaţii şi, în niciun caz, nu scurteaza viaţa pacientului. După trezirea din anestezie, pacientul poate să fie răguşit, să facă infecţie respiratorie, poate să aibă leziune de căi respiratorii, iar, în ceea ce priveşte confortul general, poate să fie ameţit, confuz, simptome care se ameliorează in primele 24 de ore după anestezie”, susţine medicul anestezist.

Trezirea din anestezie nu se produce spontan, însă s-au inregistrat cazuri de trezire intraanestezică. Acest lucru nu tine de tehnică, ci de reactivitatea pacientului. Există anumite doze standard de medicamente care se administreaza în funcţie de raportul kilogram/corp. Prin mijloace de monitorizare, se evită trezirea intraanestezică, dar, foarte rar, pot fi şi astfel de cazuri.

Medicul anestezist va superviza pacientul de la inducţie până la trezire şi va avea ca ajutor, întotdeauna, un personal mediu: o asistentă de anestezie calificată pentru aceste manevre şi acest tip de activitate medicală.

Neliniştea cea mai mare a pacientului este că anestezia generală ia 1 an din viaţă. “Fals. Anestezia generală nu ia ani din viaţă, ci doar aduce starea de somn profund cu inconştienţă pe perioada celor câteva minute,ore cât durează”, afirmă dr. Carmen Pantiş.

În timpul intervenţiei chirurgicale pacientul nu prezintă durere. După operaţie, dacă a fost în anestezie regională pacientul este rugat să rămână 5-6 ore întins fără să se ridice, poate sa bea lichide dacă nu a fost o intervenţie la nivelul abdomenului. După anestezia generală pacientul se poate mobiliza la câteva ore .

“Anestezia a evoluat foarte mult în ultimii 20 de ani. De la o manevră foarte riscantă, s-a ajuns la o manevră aproape sigură”, a subliniat dr. Carmen Pantiş, medic anestezist.