Prăjitura cu miere de albine, o delicatesă pregătită în Maramureș

Vocea.biz / 04.09.2016
Prăjitura cu miere de albine, o delicatesă pregătită în Maramureș

Prăjitura cu miere de albine făcută în casă – din ingrediente provenind din gospodăria proprie sau unele târguite în piaţă, de la ţărani – e una dintre delicatesele preferate ale familiei doamnei Ildiko din Baia Mare.

Ildiko Edita Mezei, mamă a două fete, cu talent de gospodină moştenit şi cizelat prin grija mamei sale, pune în practică aproape la fiecare sfârşit de săptămână cele mai diverse prăjituri, bine primite de musafirii care trec pragul casei Mezei la sfârşit de săptămână sau la sărbători. Ea mărturiseşte că, în timp, şi-ar dori să-şi transforme pasiunea pentru realizarea prăjiturilor într-o mică afacere de familie.

Pregătirea prăjiturii cu miere de albine nu e deloc complicată şi poate fi la îndemâna oricărei gospodine. Ai nevoie de făină albă, miere de albine, smântână, nuci, zahăr pudră şi vanilie şi puţină untură.

”Amestecăm făina cu ouăle, nucă măcinată, zahăr, puţin bicarbonat, sare, un pic de untură, miere de albine uşor încălzită, dar şi un pic de smântână. Din toate aceste ingrediente se alcătuiesc cinci foi care apoi se coc pe dosul tăvii aragazului. Crema e ingredientul special – se face din smântână, zahăr pudră, vanilie şi nucă măcinată. Crema se poate face manual sau folosind mixerul. Se amestecă până devine subţire ca frişca. După ce foile au fost coapte atât cât să prindă scoarţă sunt scoase din maşina de gătit. Calde fiind se întinde crema pe foile gata pregătite. Nuca şi mierea de albine cât şi smântâna ajută foile să devină moi, dau un un gust mai aparte prăjiturii (…) În urmă cu ani, când nu aveam mixer, mama mă punea să frec peste o jumătate de oră zahărul pudră cu smântâna până devenea cantitatea dublă. Când totul era terminat, se adăuga nuca şi vanilia’, a spus Ildiko Edita Mezei pentru Agerpres.

Aceasta a spus că prăjitura cu miere de albine este o delicatesă a sărbătorilor de iarnă, dar şi în momentele când avem un eveniment în familie, când avem invitaţi la masă sau când dorim să ne facem un sfârşit de săptămână mai dulce.

Citește și...