Ajuns la cea de-a treia ediţie, festivalul Electric Castle este deja unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului în România, dar şi printre mulţi europeni. The Prodigy, Fatboy Slim, Rudimental şi The Parov Stelar Band sunt doar câteva dintre numele “grele” care vor urca pe scenele festivalului începând de joi, lista fiind completată de alţi peste 200 de artişti.
UPDATE 19:30
Deși curtea Castelului Banffy a fost acoperită de noroi, iar “electricii” sunt în cizme și pelerine, oamenii nu par foarte deranjați de asta. Entuziasmul de a-i vedea pe artiștii care urmează să urce pe scenele Electric Castle i-a făcut să treacă peste vremea care nu a ținut cu ei.
În prima seară, pe scena principală urmează să urce Monophonics, Asian Dub Foundation, Parov Stelar Band, Fatboy Slim, Șuie Paparude, High Contrast și DC Breaks.
UPDATE, ora 16.30 – Înainte de începerea showului, The Parov Stelar Band au povestit scurt cu presa și i-au anunțat pe „electrici” că se pot aștepta la un spectacol nou. Parov Stelar a spus că nici nu știe exact a câta oară se află în România și a promis că spectacolul său va conține și piese noi, pentru că încearcă tot timpul să pună în scenă un show nou pentru public.
UPDATE, ora 16.00 – Câte abonamente s-au vândut deja?
Organizatorii evenimentului au susținut joi, într-o conferință de presă, faptul că s-au vândut deja 20.000 de abonamente. În plus, dacă ploaia nu le va da bătăi de cap, se așteaptă ca anul acesta peste 100.000 de oameni să vină la Bonțida pentru Electric Castle.
„Ne-am străduit să organizăm cât mai multe activităţi în timpul zilei, pentru ca oamenii să poată sta şi în timpul zilei la festival, nu numai seara la concert”, a declarat Andi Vanca, organizatorul Electric Castle.
Building the awesome EC world!Building the awesome EC world!
Posted by Electric Castle Festival on Tuesday, June 23, 2015
Porţile festivalului Electric Castle s-au deschis, joi, la ora 10:00, însă camperii au ajuns la Bonţida încă de miercuri seara. De la ora deschiderii porţilor Castelului Banffy au pornit şi autobuzele spre locul unde sunt aşteptaţi 100.000 de oameni, autobuze care pleacă de la Cluj Arena, din jumătate în jumătate de oră, preţul fiind de 7 lei pentru o călătorie.
UPDATE, ora 14.00 – Din cauza vremii nefavorabile, porţile s-au deschis cu întârziere de aproximativ două ore.
Anul acesta Electric Castle are şapte “scene”, fiecare având un nume – Boiler, The Mill, The Roots, The Stables, Booha Mansion, Red Bull Music Academy şi Silent Dance. Prima dintre scene, cea mai mare, va fi cea pe care vor urca trupe precum The Prodigy, Rudimental, The Glitch Mob sau Dub Pistols, “veteranii” festivalului.
Vremea n-a ţinut cu “electricii” anul acesta, cel puţin nu în prima zi, când a plouat aproape necontenit. De altfel, organizatorii Electric Castle i-au anunţat pe participanţi să nu-şi uite acasă pelerinele de ploaie (accesul cu umbrele fiind interzis) şi nici cizmele de gumă.
Citeşte aici toate regulile pe care trebuie să le respecţi la Electric Castle.
De altfel, pe internet a apărut, cu câteva zile înainte de debutul Electric Castle, un site intitulat simplu ploualabontida.com, pe care apar mesaje de genul “Încă nu” sau “Da. Cizmele ar fi utile”.
Cei care încă nu şi-au cumpărat bilete sau abonamente pentru cele patru zile de concerte şi evenimente speciale mai pot achiziţiona bilete de o zi, de la intrarea la Electric Castle, preţul acestora fiind de 149 de lei.
Electric Castle înseamnă, anul acesta, The Prodigy, Fatboy Slim, Rudimental, The Parov Stelar Band, The Cat Empire,NouvelleVague, Siriusmodeselektor, The Subways, RoniSizeReprazent, High Contrast, AsianDub Foundation, DubPistols, DubPhizix&Strategy, Blomqvist Live, DC Breaks, Cosmin TRG, Subcarpați, Șuie Paparude, Soom T & JSTAR, Evil Nine, Vadim &Yarah Bravo, Vakula, Radikal Guru, Eliphino, Benny Page, B.Traits, XXXY, Synkro, Bambounou, FrenchFries, MadProfessor&BrotherCulture, PrinceFatty&Horseman, Bush Chemists& King General, IrationSteppas, DRUGS, Pixelord, Pop Killers, Shiver și The Model şi mulți alții.
Vocea Transilvaniei vă va ţine la curent în fiecare zi a Electric Castle, cu informaţii şi imagini de la faţa locului.