Administraţia oraşului Ulmeni a demarat, vineri, prima etapă a lucrărilor de construcţie a podului peste râul Someş, pod care va scurta după intrarea în exploatare cu aproape 30 kilometri distanţa de municipiul Baia Mare.
Oraşul Ulmeni cu cele opt sate aparţinătoare e singurul din judeţul Maramureş în care localnicii pentru a pleca sau a se întoarce acasă traversează râul cu ajutorul unui bac. Pentru a ajunge în oraşul Ulmeni din municipiul Baia Mare pe drumurile judeţene se face un ocol pe o distanţă de peste 30 kilometri.
Investiţia în valoare de aproape 10 milioane lei este realizată printr-o finanţare asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi alte surse atrase în proiect.
“Era extrem de necesară investiţia, atât pentru oraşul Ulmeni, dar şi pentru judeţul Maramureş, pentru că în zona de sud a judeţului se simţea nevoia de a avea acest pod peste râul Someş, de a putea traversa de pe o margine pe alta, de a lega două ţări din Maramureş, Ţara Codrului cu Ţara Chioarului (zone etnografice), aşa cum este normal în aceste momente, în aceste zile. Totuşi, ne găsim în anul 2015 şi să traversăm râul Someş cu bacul pare de domeniul fantasticului pentru unii care locuiesc în alte ţări, mult mai dezvoltate ca noi”, a spus primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, aflat pe şantierul de lucru.
De asemenea, vicepreşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea (preşedintele PSD Maramureş), a remarcat că la mai puţin de şase luni de zile de la semnarea contractului de finanţare demarează lucrările de construcţie, investiţie aflată în aşteptare de o lungă perioadă de timp.
” Reuşim să demarăm această investiţie cu multă întârziere, am avut şi multe obstacole, începând cu anul trecut, dar aici vreau să felicit în mod special administraţia din Ulmeni care s-a dovedit extrem de profesionistă pentru că într-un timp extrem de scurt, aproximativ o jumătate de an, au reuşit să refacă studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, să demareze licitaţiile şi au ajuns în acest punct foarte rapid. Au dat o lecţie inclusiv Consiliului Judeţean pentru că noi ne mişcăm mai încet, avem şi foarte multe proceduri de licitaţii, care sunt încurcate”, a declarat vicepreşedintele CJ Maramureş, citat de AGERPRES.
Construcţia podului a fost adjudecată prin licitaţie de o firmă din judeţul Maramureş, iar termenul de intrare în folosinţă a podului cu două benzi de circulaţie e prevăzut pentru vara anului 2016.