INTERVIU Dirijorul britanic Paul Mann, stabilit de doi ani la Cluj: aici e ca la Oxford, când vin studenții, fața orașului se schimbă

Clujul a devenit locul unde și-a găsit iubirea și a doua casă pentru Paul Mann, dirijorul britanic care a intermediat turneul Orchestrei Filarmonicii Transilvania cu celebra trupă Deep Purple.

Britanicul în vârstă de 48 de ani, nepotul unuia din tour-managerii formației Deep Purple, stabilit din 2011 la Cluj, vorbește într-un interviu acordat pentru voceatranilvaniei.ro despre cum și-a cunoscut logodnica, violonistă în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii clujene și despre schimbarea majoră pe care a constatat-o în oraș în ultimii zece ani, pe care îl compară cu celebrul centru universitar Oxford, unde a locuit o perioadă. De asemenea, dacă clădirile baroc din centru ar fi refăcute, Clujul ar putea arăta ca Viena, subliniază artistul, care a dirijat în multe din orașele lumii.

Artistul și-a manifestat, totodată, intrigarea față de atitudinea politicienilor britanici în contextul scoaterii restricțiilor de pe piața muncii pentru români și bulgari: “Senzația mea este că nu și-au updatat imaginea despre România din 1989”, spune Paul Mann.

3 poze | Vezi galeria

Urmăriți interviul integral, mai jos:

Reporter: Sunteți cunoscut pentru faptul că ați intermediat turneul Filarmonicii din Cluj alături de celebra trupă Deep Purple…
Paul Mann: Așa am întâlnit Orchestra. Am o conexiune veche de familie cu Deep Purple. Unchiul meu a fost tour-managerul lor, așa că au făcut practic parte din familia mea, de când îmi amintesc. Când am făcut turul cu Concertul compus John Lord (unul din membri fondatori ai trupei, decedat în 2012, n.rd.), cu Filarmonica Transilvania, era în anul 2000, acum 14 ani.

Așa v-ați cunoscut logodnica…
Era în Orchestră, dar la acel moment eram doar prieteni, obișnuiam să vin o dată la unul, doi ani, să dirijez; de fiecare dată era unul din oamenii cu care socializam. Dar când am venit în octombrie 2011, acum doi ani și ceva, doar atunci am devenit mai mult decât prieteni.

Erați pregătit să rămâneți mai mult?
Am venit să dirijez în octombrie și nu am mai mers acasă.

Care a fost reacția Orchestrei?
Au fost foarte surprinși; am dirijat în octombrie, m-am întors rapid la Londra pentru o săptămână de înregistrări, am stat o săptămână în studio, după care imediat m-am întors. Se întrebau, ce faci aici? M-am întors pur șimplu; sunt încă cetățean al Marii Britanii, dar locuiesc de atunci aici. Am început să absorb viața românească.

Care a fost momentul când s-a produs scânteia, între dumneavoastră și logodnica dumneavoastră?
Momentul a fost această săptămână când am dirijat în octombrie 2011, a părut momentul potrivit. Am stat aici toată săptămâna, am petrecut toată săptămâna împreună făcând tot ce am făcut până atunci ca prieteni, vorbind mereu, fiind împreună dar simțind că, poate tot timpul a fost, dar că va fi ceva mai serios. Muzicienii cred că au fost foarte fericiți, foarte drăguți, cei mai mulți dintre ei.

Ați văzut o diferență în comportamentul membrilor Orchestrei față de dumneavoastră?
Au fost tot timpul prietenoși.

Sunt, totuși, cunoscuți ca un pic mai capricioși…
Ăsta e un lucru separat. E o orchestră foarte bună, în România cu siguranță una din cele mai bune din țară. Relația mea cu ei ca dirijor a fost întotdeauna fericită, dar când am devenit parte a familiei, cred că s-a schimbat un pic, pentru că nu am mai fost doar un vizitator ocazional, ci eram aici tot timpul. Mă văd, știu că locuiesc aici. Poate la început au fost unii care s-au întrebat cât de mult voi sta, cât de serios vor fi, dar acum e old story. Din câte știu nu s-a mai întâmplat ca un membru al orchestrei să fie cu dirijorul, e ceva neobișnuit.

Nu ați avut prejudecăți?
Întotdeauna în relația dintre un dirijor și orchestra nu toți din orchestră vor zice la fel, mereu vor fi unii care vor avea o opinie separată. În cea mai mare parte am văzut oameni care au fost fericiți. Cred că a schimbat un pic relația mea cu ei, pentru că eram un vizitator ocazional acum sunt aici tot timpul. Săptămâna viitoare (săptămâna aceasta, vineri, n.red.) dirijez Simfonia de Mahler, un proiect mare.

Ați fost la Cluj prima dată în 2001, locuiți aici de mai bine de doi ani. Ați reușit să vă faceți prieteni?
Am fost norocos, pentru că prietenii Miei (logodnica sa, n.red.) au devenit prietenii mei, iar familia ei familia mea. Pentru că lucrasem cu Orchestra, erau deja oameni pe care îi cunoșteam. Oamenii mi se par calzi, primitori, surprinși că am ales să vin aici, pentru mulți e încă ceva neobișnuit, pentru mine a fost foarte natural. Au fost și sunt foarte drăguți. Locuiesc în apropiere, iar vânzătoarele de la magazinele locale mă cunosc. La poștă, unde merg des pentru că primesc adesea pachete, e o doamnă pe care o cunosc și e foarte drăguță cu mine. Acest oraș s-a schimbat, față de 2001, când am venit prima oară să dirijez aici. Sunt doisprezece ani de atunci și e o schimbare mare.

La ce vă referiți când vorbiți de această schimbare?
În toate aspectele. Locul unde stăm acum (interviul a avut loc într-un local din Piața Unirii, n.red.), nu ar fi existat acum zece ani. Toate aceste terase, de pe Eroilor, Piața Unirii, erau moarte; multe din magazine nu că erau închise, erau goale. Am locuit la Continental, cred că a fost ultimul an înainte de a fi închis…

În Marea Britanie credeți că s-ar putea întâmpla așa ceva, ca o clădire simbolică pentru oraș, să rămână atât timp practic dezafectată?
E puțin diferit, pentru că diversitatea din Londra e evident mult mai mare. Dar schimbările pe care le-am văzut în acești ultimi 10 ani au de a face mult cu spiritul tineresc al orașului; pentru că sunt așa mulți studenți, 100.000, de la universitate (Clujul are șase univesritață în învațământul de stat n.red), de la școala medicală, de la cea de muzică. Am locuit în Oxford, era la fel, când studenții de la universitate se întorc orașul se schimbă; e la fel aici și asta are un impact mare asupra culturii locale. De asemenea își aduc contribuția și politicile de aici: în fiecare săptămână aproape e ceva nou; e un festival de mâncare, de băutură, festivaluri de muzică, un festival de film, în fiecare săptămână se întâmplă ceva. Sunt totuși două Opere, Filarmonica. E o vibrație din punct de vedere cultural.

Vă simțiți cu adevărat în Europa?
Chiar sper ca Clujul să ia titlul de Capitală Culturală Europeană, ar fi fantastic pentru oraș; de ceea ce are nevoie este un influx de bani europeni, de la Uniunea Europeană, să restaureze aceste clădiri vechi superbe, cum este Continentalul, o clădire superbă. E păcat, când te uiți peste stradă îți poți imagina cum ar fi arătat orașul acum 100 de ani; clădiri incredibil de frumoase; acest oraș ar putea arăta ca Viena.

Ați lucrat cu multe orchestre la nivel mondial. Cum ați acceptat ideea de a locui într-un oraș din Est? Cum v-a convins iubita? Sau nu a fost cazul?
Nu a fost niciodată o discuție, a fost evident, viața mea implică să călătoresc, aeroportul de aici e foarte bun acum, cu conexiuni spre diferite orașe, poți zbura oriunde. Când am venit prima dată aici trebuia să schimbi la București sau Budapesta, acum poți zbura direct la Londra, de la Cluj, poți merge oriunde în Europa, sau în afara Europei, foarte ușor. A fost ușor, mai ușor pentru mine să îmi continui activitatea de aici, de cât ar fi fost pentru ea să se mute. S-a născut aici, familia ei e aici, lucrul evident a fost să fiu parte a vieții ei aici.

V-ați pus totuși problema (de a pleca împreună în Anglia, n.red.)?
Nu, nu a fost niciodată o discuție dacă trebuie sau nu, ni s-a părut natural; sigur că sunt anumite zile când mă simt un pic străin. Pe de altă parte e un oraș foarte cosmopolit, auzi multe limbi, mulți vizitatori, mulți turiști, e multă activitate internațională, datorită unor evenimente, precum TIFF, pe care îl admir enorm și când locul e plin de oameni din toată lumea. Acest gen de lucruri aduc oameni aici, care se hrănesc din cultura de aici. Nu e Londra, nu e Paris, dar nu e nici un oraș de duzină, simți că ești într-un loc unde se întâmplă multe lucruri care se întâmplă aici. Și cred că tot mai multe se vor întâmpla.

Cum comentați recentele tensiuni din Marea Britanie vizavi de ridicarea restricțiilor pe piața muncii pentru români (și bulgari)?
Sunt iritat și enervat vizavi de atitudinea Guvernului meu; au gestionat schimbarea de roluri odată cu libertatea românilor și bulgarilor de a intra pe piața muncii cu atâta aroganță, ignoranță, prejudecată, ca și cum ar fi gândit că toată România ar fi vrut să meargă în Anglia. De ce? De ce ar face-o? Cunosc oameni care nu au nicio intenție de acest fel. De ce și-ar părăsi familiile, locurile de muncă?
De ce britanicii cred că sunt atât de speciali că toată lumea vrea să fie ca ei? Urăsc această atitudine. Avem un partid, UK Independence Party, care face capital politic din asta, sperie oamenii spunând că va fi o uriașă migrație. Cred că poate fi doar un lucru bun dacă românii vor să împărtășească o parte din expertiza și experiența lor cu noi și dacă au ceva de adus la noi în țară, cum sper că și eu am ceva de adus aici.

E interesant, că dumneavostră sunteți un britanic stabilit în România…
Nu sunt singurul, funcționează în ambele sensuri, dar nu aud politicienii români să vorbească precum cei englezi.

Știți, de noi se mai spune că mereu am fost mai la periferia Europei…
Problema este că cei mai mulți englezi nu și-u updatat cunoștințele despre România din 1989. Am urmărit ecranele tv-urilor, în ziua de Crăciun din ‘89 și în perioada care a urmat, cu lucrurile oribile care au fost dezvăluite; multă lume în Anglia, incluzându-i cred și pe politicienii noștri, nu și-au revăzut opinia, înțelegerea asupra țării. Cei mai mulți din cei care vorbesc de un influx al românilor, nu au fost aici. Nu știu cum e țara, nu știu că e plină de oameni care au viață împlinită, de succes, fericită, care nu vor să plece nicăieri. E de fapt problema noastră, nu e a voastră, dar din păcate noi creăm problema. Aș fi vrut să am un spațiu de manevră mai mare, să pot face ceva să schimb acest comportament, e atitudinea de “vechi imperiu britanic” și urăsc asta.

Dar știm că se spune că societatea britanică e mai conservatoare…
Oamenii britanici pe care îi știu sunt de fapt liberali în concepția lor și ar fi păcat dacă ceea ce vedem din partea politicienilor noștri ar fi considerat reprezentativ pentru ceea ce cred oamenii de rând. Oamenii pe care îi știu eu acolo sunt la fel de dezgustați cum sunt eu de politicieni, dar din nefericire politicienii sunt cei a căror opinie este relatată în media, care duc impresia în străinătate. Cei care sunt puși să ne reprezinte. Sunt în prezent chiar mai mândru să zic că sunt o persoană britanică care trăiește fericită în România. Până acum am fost tratat magnific de oamenii pe care îi știu.

Cum v-a primit familia logodnicei?
Sunt oameni minunați, drăguți, iar ca părinți, dacă copilul tău e fericit și tu ești fericit. De la început au fost primitori. Pe măsură ce româna mea s-a îmbunătățit am putut discuta mai mult, ei nu vorbesc deloc engleză; acum Mia traduce mai puțin. Nimic nu a fost dificil. Nu știu alții ce așteptări ar avea, dar pentru mine a fost un lucru natural. Dacă mi-ați fi spus acum zece ani că voi locui nu v-aș fi crezut, dar a fost ceva foarte natural.

Ce locuri frecventați?
Orașul e plin de locuri frumoase, în primăvară, vară, Grădina Botanică e minunată. Dar a doua casă a noastră este Pizza Rex. După concert vei găsi o parte a orchestrei acolo. Dacă sunt la Cluj mergem acolo, le cunoaștem pe chelnerițe, am avut zi de naștere, petrecerea de logodnă, a jucat un rol important în viețile noastre. De când au schimbat Piața Unirii, au și această cameră (camera care asigură panoramarea pieței, n.red.) e fantastic, sunt mândru, le pot transmite prietenilor mei să se uite la un festival. De Anul Nou, când focul de artificii s-a ținut aici, m-am uitat la tv, dar le-am spus tuturor acasă. E o evoluție bună. Piața se schimbă tot timpul. Acum iau cabanele jos, vor schimba cu altceva, îmi place foarte mult.

În afară de concertele Filarmonicii la ce evenimente culturale mai mergeți?
E uimitor cât de mule se întâmplă aici, nu știu multe de Opera Maghiară, dar la Opera Română am fost și cred că domnul Budoiu (actualul director, n.red.) face o treabă minunată. E un artist deosebit, dar ce face ca manager e foarte bine.

Având în vedere proiectul pe care l-ați făcut cu Deep Purple și Filarmonica clujeană, considerați că muzica clasică ar trebui abordată diferit în zilele noastre?
Tot ce contează este dacă e muzică bună sau rea. Ceea ce tinde să se întâmple când le pui împreună e că una din ele să o dilueze (eclipseze) pe cealaltă, în loc de a se îmbogăți reciproc. Asta este ceea ce ar trebui să încercăm. Când am făcut chestia asta cu Deep Purple asta s-a întâmplat, noi (interpreții de muzică clasică, n.red.) i-am îmbogățit pe ei și ei pe noi, a funcționat în ambele sensuri.

Ce nu vă place la Cluj?
Spre exemplu asta (arătând spre două persoane care fumează în local, n.red.). În Marea Britanie e interzis, nu poți fuma în localuri publice, dacă vrei să o faci, ieși afară și fumezi. Mai sunt și unele lucruri referitoare la politică, la corupția care se vehiculează, cu privire la unii politicieni, însă corupție există și la noi. Ce mai știți de problema Roșia Montană?

Deocamdată e în stand-by, Legea Minelor (unde erau incluse prevederi și cu privire la Roșia Montană, n.red.) nu a fost votată. Ce părere aveți despre proiect?
Cred că ar trebui oprit, e ceva din ce câștigă foarte puțin, în schimb consecințele ecologice vor afecta foarte multă lume. Plus că în astfel de cazuri companiile vin aici stau un număr de ani după care pleacă, restul rămâne în urma lor. Protestele care au avut loc în această vară reflectă și ele schimbarea din oraș și din societatea românească. La fel de delicată e și problema gazelor de șist.

Paul Mann despre…

Schimbările din societatea românească post-decembristă
Nu vreau să par naiv, dar cred că schimbările care s-au petrecut constituie motive de mândrie. E o perspectivă pe care nu o puteam avea fără să fiu aici, să văd efectul lucrurilor pe care noi în Vest, oamenii de generația mea, nu le-am experimentat. Noi nu am fost deprivați, represați, nu am avut de luptat pentru ceva. Știu că familia mea adoptivă de aici a trecut prin asta, tatăl meu socru a lucrat în armată, am învățat multe despre ce s-a întâmplat aici și nu subestimez nimic. Sunt sigur că dintr-o perspectivă românească oamenii se pot gândi. Din perspectiva mea pot vedea că au fost schimbări aici și poate va lua mai mult pentru schimbări mai mari. Nu sunt sigur că acum zece ani aș fi locuit la fel de fericit aici.

… planuri de viitor muzical la Cluj
Vreau să aduc anul acesta o Orchestră tânără cu care lucrez, o orchestră de la școala de muzică unde am studiat, Chetham, orchestră de tineri de talie mondială, îi dirijez cu regularitate, am un proiect cu ei în octombrie la Manchester și sper că vom reuși să îi aducem la Cluj după concertul de la Londra. E doar o chestiune de bani, de a găsi fonduri să îi aducem. Sperăm în colaborare cu Filarmonica și cu British Council, care a jucat un rol important în activitățile mele de la început aici. Au făcut posibil să vin aici, prima dată când am venit aici; pentru că Orchestra Filarmonicii acum are puțini bani, dar mai de mult nu avea deloc. British Council a plătit la început să mă aducă aici.

Surpriza nematerializată pregătită Filarmonicii
Vom face un concert în Marea Britanie, dedicat memoriei lui John Lord. Și vom face același lucru (ca în 2000, alături de Filarmonica din Cluj, n.red). Vom aduce o Orchestră Simfonică mare și mari nume din rock, incluzând Deep Purple. Vă dezvălui ceva ce nu am mai spus. Am vrut să duc Filarmonica pentru acest concert. Am vrut să îi aduc la Londra, dar financiar era imposibil, și aș fi avut probleme la Londra, m-ar fi luat la întrebări de ce să aduci o orchestră străină. Sunt fericit cu orchestra pe care o avem programată, dar am încercat să refac legătura, lui John i-ar fi plăcut. A fost impresionat de Orchestra de aici, vorbea mereu de cât de generoși au fost. Membrii s-au mai schimbat, dar mai sunt oameni care au fost în tur.

Cvartetul Arcadia (alcătuit din patru instrumentiști ai Filarmonicii, câștigător al unui prestigios concurs internațional din Londra, n.red.)
Cvartetul Arcadia este una din marile bijuterii ale orașului; sunt prieten cu toți dintre ei; au o reputație internațională deosebită, au câștigat concursul de la Wigmore Hall, care e o mare chestie. Oamenii și orchestra ar trebui să realizeze importanța unui astfel de lucru, unii o fac, alții nu.

Cine este Paul Mann

Dirijorul Paul Mann și-a efectuat studiile muzicale la Școala de Muzică Chetham, respectiv la Universitatea York, din Marea Britanie. A devenit cunocut ca pianist apoi ca dirijor, câștigând, în 1998, un concurs important de dirijat, “Donatella Flick”, devenind în anul următor dirijor asistent la London Symphony Orchestra.
Artistul colaborează frecvent cu orchestre din Europa, Orientul Îndepărtat, Statele Unite şi Australia. Dirijează frecvent ansamblul New York Ballet, iar colaborările sale actuale vizează în special ansambluri din Spania. Unul dintre cele mai remarcabile şi recunoscute succese a fost colaborarea dintre London Symphony Orchestra şi formaţia rock Deep Purple, concretizată prin două concerte la Royal Albert Hall. În colaborare cu Filarmonica din Cluj a participat la un amplu turneu, în 2000, alături de Deep Purple. Paul Mann mai are un frate, are o locuință într-o localitate din apropierea Londrei, dar se simte fericit la Cluj.