Mădălina Ghenea a participat la evenimentul care a încheiat Săptămâna Modei de la Milano. Actrița de origine română a purtat o rochie lungă, albă, care i-a pus perfect în valoare silueta și formele. Cum a apărut în fața fotografilor.
Săptămâna Modei de la Milano s-a încheiat cu fast, iar printre invitații de la evenimentul de închidere s-a numărat și Mădălina Ghenea. Românca a purtat o rochie albă, lungă, cu spatele gol. Ținuta a fost admirată intens de cei din public, dar și de fanii vedetei de pe rețelele de socializare, acolo unde actrița a publicat câteva fotografii.
Rochia albă, pe gât, a avut un decupaj amplu la spate, dar și pe lateral, punându-i în valoare formele și silueta. Un accesoriu inedit au fost mânecile ample, cu puf. Modelul a completat look-ul cu o coafură simplă și un machiaj cu ruj roșu, precum și bijuterii cu pietre prețioase, care nu au trecut neobservate.
Românca a avut numeroase proiecte pe parcursul verii în Italia, acolo unde este stabilită de ani buni. Chiar dacă a avut o perioadă foarte încărcată, nu și-a uitat nici fanii de pe rețelele de socializare, unde a publicat constant fotografii de la ședințele foto.
Mădălina Ghenea își dedică cea mai mare parte a timpului proiectelor din lumea modei și celor cinematografice, cele două mari pasiuni ale sale. Vedeta își face timp și pentru familie și își crește fetița în Italia, având parte și de ajutorul părinților ei.
Românca și-a început cariera în modeling la o vârstă fragedă, lucrând pentru branduri mari și colaborând cu case de modă renumite. A fost asociată cu mărci precum Dolce & Gabbana, fiind un chip cunoscut al acestei case de modă.
Pe lângă modeling, Mădălina Ghenea a reușit să își facă un nume și în industria cinematografică, având roluri în filme europene și americane. Printre filmele notabile în care a apărut se numără:
Pe plan personal, a fost adesea în atenția presei datorită vieții sale amoroase, fiind asociată cu figuri celebre din showbiz, printre care actorul Gerard Butler și fotbalistul Marco Borriello. Una dintre cele mai cunoscute relații ale sale rămâne însă cea cu Matei Stratan, alături de care are o fiică, pe nume Charlotte.