De aproximativ cinci ani, Ilie Năstase este căsătorit cu Ioana, femeia alături de care spera că va trăi până la finalul vieții.
Ajuns la 78 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în această vară, fostul jucător de tenis a avut însă parte de foarte multe certuri cu soția lui în ultimii ani, astfel că presa tabloidă a scris de mai multe ori că Ioana și Ilie Năstase s-au despărțit.
Știrile au fost alimentate și de declarațiile pe care Ioana le-a dat de-a lungul timpului și prin care spunea că vrea să se separe de Ilie Năstase. Însă, de fiecare dată când s-au certat, ei s-au și împăcat.
Recent, Ion Țiriac a dezvăluit în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, de la Gazeta Sporturilor, că a aflat că Ilie Năstase a divorțat, până la urmă, de Ioana.
„Ilie Năstase, așa cum îl vedeți dumneavoastră, a fost una dintre cele mai iubite și cele mai urâte personalități din sportul mondial. Veneau 10.000 de oameni să îl aplaude și 10.000 de oameni să-l fluiere. Dar veneau 20.000! Astăzi e același lucru, e un personaj. Am auzit că a divorțat acum două săptămâni, iar astăzi am citit că este cel mai fericit om de pe planeta asta”, i-a spus Ion Țiriac lui Ovidiu Ioanițoaia.
Deranjat de cele auzite, Ilie Năstase a reacționat la Antena Stars, unde a afirmat că nu a divorțat de soția lui și că nu înțelege de unde apar aceste informații în presă și de ce lumea le crede. Mai mult decât atât, fostul jucător de tenis face acuzații grave: cineva vrea să o denigreze pe Ioana, iar dacă el va afla cine se află în spatele acestei campanii, va da în judecată acea persoană.
„Noi suntem bine, ținta este soția mea și numai ea. Numai în ea dau tot timpul, de ce nu dau în mine? Că eu sunt bărbat. Ea e femeie, are familie, ce au cu ea? Nu înțeleg, pe asta nu o înțeleg. Stăm și vorbim și noi seara și nu înțeleg cine face campania asta de denigrare a ei, că nu înțeleg. Are și ea copil, are nepoțică, are soră, are mamă, se uită și ele la televizor. Aș face plângere la poliție dacă aș ști cine e, că eu cu ea suntem o familie”, a spus Ilie Năstase la Antena Stars.