Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au revenit în această toamnă la PRO TV și sunt din nou jurați în emisiunea care i-a făcut celebri: MasterChef.
Mutarea celor trei bucătari de la Antena 1 la PRO TV a surprins pe toată lumea, iar publicul a fost curios să-i vadă pe aceștia la treabă în show-ul culinar la care au debutat în urmă cu foarte mulți ani. Astfel, MasterChef a fost lider incontestabil de audiență la prima ediție din acest sezon, cea difuzată pe 10 septembrie 2024.
Potrivit jurnaliștilor de la Gândul, în momentul în care au semnat cu PRO TV, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au descoperit în contract și mai multe clauze pe care nu au voie să le încalce. Dar ei nu au fost deranjați de acest lucru, astfel că și-au pus semnătura pe hârtie.
Din câte se pare, una dintre clauze se referă strict la aspectul fizic al celor trei bucătari. Mai exact, pe durata filmărilor unui sezon din emisiunea MasterChef, niciunul dintre jurați nu are voie să-și modifice în niciun fel aspectul fizic.
„Cei trei chefi nu au voie nici să slăbească, dar nici să se îngrașe. Și nici să se vopsească într-un fel ori să își schimbe radical frizura”, notează sursa citată.
Cei de la Gândul nu spun nimic despre contractul Ginei Pistol, însă este foarte posibil ca și în contractul ei să existe o astfel de clauză, ținând cont că face parte din aceeași emisiune.