Începutul lunii septembrie a venit cu un anunț surprinzător din partea lui Karmen Simionescu, fiica lui Adrian Minune.
Cântăreața, care a cochetat recent și cu actoria, fiind personaj în serialul „Clanul”, de la PRO TV, a dezvăluit pe Instagram, la story, că a decis să se despartă de soțul ei.
Anunțul făcut de Karmen Minune a fost unul neașteptat, deoarece în urmă cu aproximativ o lună, ea și soțul ei, Bogdan Căplescu, au nășit-o pe micuța Noa, fetița Adrianei Simionescu, sora artistei.
„Cu siguranță nu e momentul potrivit pentru o astfel de veste, dar prefer să fiu eu cea care vă anunță lucrul ăsta. De ceva timp, eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate. Am ajuns la concluzia că nu a fost să fie sau că nu suntem făcuți unul pentru celălalt. Suntem construiți total diferit. Suntem doi oameni care s-au iubit enorm și care se vor respecta pentru tot restul vieții și vor avea o relație cât se poate de normală, pentru că există Sofi în viața noastră și nu e decât un motiv de bucurie faptul că există Sofi. Aș vrea ca toți cei care ne cunosc, dar și cei care nu ne cunosc să se abțină de la comentarii.
Fetița noastră are deja 5 anișori, face parte dintr-o comunitate, copiii vorbesc și nu aș vrea să aibă ea de suferit din cauza a ceea ce se întâmplă în presă sau a ceea ce se spune. Scopul meu și al soțului meu este ca fetița noastră să fie bine și să treacă ușor peste perioada care urmează, pentru că se întâmplă schimbări în viața ei și nu e ușor pentru niciun copil care trece prin așa ceva. Sofi va face parte în continuare și din viața mea și din viața tatălui ei”, a spus Karmen Minune pe Instagram.
Imediat după acest anunț, jurnaliștii de la SpyNews au încercat să ia legătura cu familia lui Karmen Minune, însă singurul care a oferit o scurtă reacție a fost fratele artistei, Adrian Simionescu junior.
„Nu vreau să mă implic. Sunt în afara situației”, a spus fiul lui Adrian Minune.