20 iulie 2024 a fost o zi tristă pentru showbizul românesc, după ce Andrei Versace a fost găsit mort în casă.
Pe numele lui real Andrei Pârvan, tânărul de doar 37 de ani ar fi murit cu o săptămână înainte să fie găsit fără suflare în propria locuință. Paznicul complexului de lux în care locuia tânărul a simțit un miros neplăcut care venea din apartamentul celui supranumit „Regele Fițelor”, astfel că a sunat la 112.
Când oamenii legii au ajuns la fața locului și au intrat în apartament, l-au găsit pe Andrei Versace mort. Iar primele informații apărute în mediul online arată că tânărul este posibil să fi avut ciroză, astfel că i-a cedat ficatul, iar din această cauză ar fi decedat.
Tot pe internet circulă și zvonuri potrivit cărora în ultimele luni tânărul de 37 de ani avea probleme cu alcoolul și drogurile, iar din această cauză s-a certat cu toată familia și cu aproape toți prietenii, astfel că rămăsese foarte singur.
Potrivit jurnaliștilor de la Cancan, viața lui Andrei Versace ar fi putut fi salvată, dacă o prietenă ajungea la el acasă. Sursa citată notează că, înainte cu doar câteva ore înainte să moară, „Regele Fițelor” a rămas fără suc și nu a vrut să iasă din casă, astfel că și-a sunat o prietenă, pe care a rugat-o să-i cumpere o sticlă de băutură carbogazoază și să i-o ducă la apartament.
Andrei Pârvan i-ar fi spus tinerei că îi lasă cheile în ușă, pe exterior, pentru a putea să intre în apartamentul lui. Dar, din păcate, fata nu s-a dus acasă la Andrei Versace, iar după câteva zile el a fost găsit mort în propria locuință, cu mai multe sticle goale de suc pe lângă el, după cum notează sursa citată.
„A plesnit ficatul în el, probabil că avea ciroză. Avea probleme mari cu băutura și i-au spus de la spital să nu mai bea”, au spus surse din anchetă pentru Cancan.