Mai sunt doar câteva zile până în luna martie, iar mulți pensionari se întreabă când își vor primii banii. Reprezentanții CNPP au făcut anunțul și se pare că vor exista și întârzieri. Aflați în rândurile următoare mai multe detalii.
Peste 5 milioane de români pensionari își așteaptă cu nerăbdare veniturile din luna martie. Acestea vor veni majorate, așa cum s-a stabilit începând cu data de 1 ianuarie. Mai bine de 50% dintre ei au ales să primească pensia de la poștaș, nu prin transfer bancar.
Data de 1 martie va pica într-o zi de vineri de data aceasta, iar cei care au optat pentru a primi taloanele de pensii și banii ar trebui să le primească până pe data de 2 martie.
Cu toate aceasta, 2 martie cade într-o zi de sâmbătă. Având în vedere acest lucru, CNPP spune că Poșta Română va aduce pensiile beneficiarilor începând cu data de 4 martie, adică ziua de luni.
Există și cazul celor care au optat să primească pensia pe cardurile bancare. Situația este mai simplă aici, deoarece vor primi sumele cuvenite începând cu data de 12 ale lunii.
Citește și: Cum afli câți bani ai la Pilonul II de pensii. Pașii pe care trebuie să îi urmezi
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi se află analiza referitoare la proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 360/2023.
Premierul Marcel Ciolacul a aprobat normele de aplicare a noii legi și a precizat că, după recalculare, pensiile nu vor scădea. De asemenea, acesta promite că toți românii își vor primi pensiile recalculate începând cu luna septembrie.
“Aprobăm normele de aplicare a legii pensiilor, pe baza cărora recalculăm pensiile din sistemul public. Un element fundamental al acestora norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi.
Dimpotrivă, creștem pensiile românilor în mod echitabil, și de această dată, pe merit. Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie, iar începând cu septembrie 2024, plătim pensiile recalculate”, a declarat Marcel Ciolacu astăzi.
Citește și: Veste importantă pentru pensionarii din România. Ce pensii vor fi impozitate din ianuarie 2024
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a declarat că banii au fost deja bugetați pentru recalculare.