În fiecare zi îl vedem pe micile ecrane atunci când ne aduce cele mai noi știri. Mihai Dedu a trecut printr-o schimbare radicală și a slăbit 40 de kilograme, dar s-a luptat cu o boală grea.
Prezentatorul TV este unul dintre cei mai cunoscuți și are o carieră lungă și de succes în acest domeniu. Este cunoscut de pe vremea când era sportiv de performanță, fiind campion național la atletism.
Mihai Dedu a pierdut în ultimele 10 luni 40 de kilograme. Mulți au crezut că este vorba despre o schimbare de viață și multă disciplină, dar acesta se confrunta cu o boală care rareori iartă.
Inițial, Mihai a încercat să slăbească din bunăvoință. A făcut foamea, dar nu a slăbit. Apoi, a început să piardă din greutate, dar se simțea foarte rău, așa că a decis să meargă la un specialist.
“Dacă în primele 30 de zile de dietă cruntă nu dădusem jos niciun gram, deși făceam foamea, a venit reversul: ziua și kilogramul. Până la un moment dat, când m-am speriat: 25 de kilograme în mai puțin de 2 luni”, a povestit Mihai Dedu
După ce a ajuns la medic, fostul sportiv a aflat că suferă de mai multe afecțiuni la nivelul pancreasului, ficatului și nici tensiunea nu arăta foarte bine. Ficatul nici măcar nu se vedea la ecografie din cauza grăsimii la nivelul abdomenului, a spus acesta.
Prezentatorul TV suferea de diabet tip 2, dar boala risca să se agraveze și să se dezvolte în cancer. În cadrul podcastului “Acasă la Măruță”, acesta a povestit că, în cele din urmă, lupta pentru slăbit s-a transformat într-o luptă pentru viață.
“Din 38 de analize de sânge, 30 erau cu roșu! Doctorul mi-a spus că nu apuc 6 luni. Atunci, poate că m-am gândit la moarte. Soția și Matei plângeau pe la colțuri”, a dezvăluit Mihai Dedu, în interviul acordat lui Cătălin Măruță.
Citește și: Oana Roman spune dacă și-a tăiat sau nu stomacul. Cum a slăbit vedeta 20 de kilograme, de fapt
În momentul de față, Mihai Dedu a slăbit aproape 40 de kilograme într-un timp record de 10 luni. Își dorește ca oamenii să învețe din experiența lui și să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.