Veste tristă în lumea showbiz-ului. În cursul acestei zile, mama lui Cătălin Bordea s-a stins din viață. Femeia avea 55 de ani și suferea de cancer.
Cătălin Bordea trece prin momente grele, după ce Mihaela Bordea, mama lui, s-a stins din viață la doar 55 de ani, după ce a pierdut bătălia cu o luptă cumplită.
Aceasta fusese diagnosticată în anul 2017 cu cancer. Mihaela s-a luptat în toți acești an cu boala cumplită, însă astăzi a trecut în neființă. Mihaela Bordea va fi înmormântată în localitatea Todireni, din județul Botoșani.
Așa cum a povestit și Cătălin, mama lui nu a avut o viață ușoară. L-a născut pe actor la doar 16 ani, neavând pe nimeni, ulterior fiind abandonat și de tată.
Chiar dacă a dus o viață grea de când s-a născut, Cătălin Bordea a încercat mereu să privească partea plină a paharului. Chiar dacă a fost o veste proastă, atunci când a aflat că Mihaela are cancer, Cătălin a ținut să facă o glumă, pe care, de altfel, o făcuse și mama lui:
“Eu cred din tot sufletul în puterea bunului gând, chiar dacă câteodată răutatea cotidianului mă năpădeşte și mă transformă, încerc din răsputeri să revin la lumina.
Sunt oameni care mi-au spus și aproape m-au convins că optimismul meu este forțat și simulat însă azi viața mi-a dat încă un semn ca nu e așa, că e ereditar.
Mama mea a trecut printr-o perioadă îngrozitoare fără să își piardă zâmbetul de pe buze, fără să se plângă și fără să deranjeze pe nimeni.
Citește și: Cătălin Bordea, tată în curând? Ce i-a spus Livia, fosta lui soție, în ziua în care au divorțat
Și această stare a ei a ajutat-o în proporție de cincizeci la sută sa fie bine. Culmea e că după tot ce a îndurat, mama mea a făcut o glumă și am râs din tot sufletul amândoi.
Mi-a zis: «Cătăline, am o veste proastă și una bună. Aia proastă e că în urma chimioterapiei mi-a căzut părul și aia bună e că acum semănăm leit»”, a povestit Cătălin Bordea în urmă cu ceva timp, după ce a aflat că mama lui are cancer.