Cristina Ich este una dintre cele mai apreciate vedete din România, cu un număr impresionant de următori pe rețelele de socializare. Recent, influencerița le-a povestit fanilor despre operațiile sale estetice și o intervenție care se putea termina urât.
Cristina Ich a povestit pe rețelele de socializare momentele grele prin care a trecut înainte de sărbătorile de iarnă. Potrivit acesteia, a mers la medicul estetician pentru o intervenție estetică, însă nu se aștepta ca să aibă complicații.
La doar două zile după procedură, vedeta s-a speriat când a văzut cum arată fața ei. Avea cercănele foarte evidențiate și găuri în față. Din cauza modului în care se transformase fața ei, timp de trei săptămâni nu a putut ieși din casă. Pentru a scăpa de problemă, a apelat la un alt medic.
“M-am dus și eu să-mi pun un gen de acid hialuronic pentru hidratare, atât, căci mi s-a părut mie că am genul de pilow-face, că aș fi umflată la față. M-am trezit după două zile de la intervenție că se topea acidul, ajunsesem să am găuri în față.
Nu vă mai spun ce cearcăne aveam! Trei săptămâni am stat în casă de Sărbători, așa ceva nu doresc la nimeni! A reușit să-mi umple găurile, până la urmă, doctorița mea, care a reușit nu știu prin ce minune să-mi refacă fața. Nu vă pot arăta poze că vă speriați!”, a povestit Cristina Ich pe Instagram.
Citește și: Mihaela Rădulescu a recunoscut câte operații estetice are. Cum arăta acum 30 de ani, înainte de intervenții
Cristina Ich și Alex Pițurcă au fost despărțiți pentru o perioadă, însă se pare că cei doi s-au împăcat la începutul anului 2024. Cei doi au petrecut Revelionul împreună, alături de mai mulți prieteni, spre surprinderea fanilor.
Alex Pițurcă a distribuit pe Instagram, la secțiunea InstaStory, o fotografie alături de Cristina. La scurt timp, aceasta a distribuit postarea, alături de mesajul “La mulți ani cu sănătate, bucurii și împliniri în noul an, 2024! Să fie un an plin de reușite pentru tine și cei dragi!”
Mulți nu se așteptau ca cei doi să fie din nou împreună, după ce, în urmă cu ceva timp, Cristina a vorbit în termeni extrem de duri despre relația cu Alex Pițurcă.
Citește și: Imagini rare cu Daniela Crudu de la debutul ei în TV. Cum arăta blondă și fără operații estetice
“Dacă nu-l aveam pe Noah, îmi făceam bagajele și eram plecată în munți, închisă cu lacătul. A fost o perioadă în care voiam să fug de acasă. Nu că nu mai mă înțelegeam. Noi am făcut copilul ăsta extrem, extrem de repede.
Nu că ne-am îndrăgostit, a fost dragoste la prima vedere. Dragoste d-aia nebunească! Și eu de el, și el de mine! Cât poți să cunoști un om în trei luni? Nu-l cunoști în 20 de ani!
Dar dacă ajungeam să-l cunosc nu aș mai fi ajuns să-l fac pe Noah. Dacă și el mă cunoștea pe mine era pa, la revedere! La fel și eu dacă îl cunoșteam pe el, pa, la revedere!”, a povestit Cristina în cadrul podcast-ului “Vin de-o poveste”.