Neti Sandu nu are nevoie de niciun fel de introducere, fiind unul dintre cei mai cunoscuți și titrați astrologi din România. Bruneta este renumită pentru predicțiile sale în materie de zodiac, precum și look-ul său ușor de recunoscut. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu cum arăta în tinerețe.
De mai bine de 20 de ani, Neti Sandu prezintă horoscopul la PRO TV, acolo unde își încântă urmăritorii cu predicțiile sale astrologice, iar românii află cum le va merge în ziua respectivă. Deși, în prezent, adoptă un stil vestimentar sobru și o tunsoare clasică, lucrurile nu au stat mereu așa.
Deși vestitul breton a reprezentat, dintotdeauna, semnătura stilistică a vedetei, pe vremuri, Neti Sandu îmbrăca haine mai provocatoare, care-i scoteau în evidență silueta de clepsidră, emanând senzualitate și feminitate.
Urmărind galeria foto de mai sus, putem observa că Neti Sandu se mândrea cu un trup de fotomodel și o postură elegantă, care puneau pe jar inimile urmașilor lui Adam.
Neti Sandu se mândrește cu faptul că este una dintre emblemele postului PRO TV, alături de Andreea Esca, Busu sau Cătălin Măruță.
Cu o carieră fulminantă în spate, bruneta a mărturisit că, de-a lungul anilor, a primit oferte de job de la toate televiziunile din România, însă a refuzat vehement să plece din trustul Media PRO.
Într-un interviu acordat în exclusivitate publicației Playtech Știri, Neti Sandu a explicat motivul pentru care nu a demisionat niciodată de la PRO TV.
„De la toate posturile am primit. Păi nu, că eu vreau să îmi fac treaba. Eu așa am ajuns aici: că mi-am făcut treaba, nu că am urmărit ceva. Eu nu am urmărit să ajung aici, eu mi-am făcut treaba și am ajuns aici. Nu, nu aveam de ce să mă duc în altă parte.”, a declarat celebrul astrolog pentru sursa citată.