Oana Lasconi, fiica Elena Lasconi, a făcut noi declarații pe rețelele de socializare. Mesajul tinerei i-a uimit pe mulți: “Sunt un coșmar politic”, a spus aceasta. Cum a reacționat mama ei, aflați în rândurile următoare.
Disputa dintre Elena Lasconi și fiica ei, stabilită în Paris, a început în urmă cu două săptămâni. Oana Lasconi s-a declarat dezgustată după ce a aflat că mama ei a votat pentru familia tradițională la referendumul din anul 2018, tânără fiind susținătoarea comunității LGTBQ+.
Fiica primarului USR a făcut unele declarații pe care le-a regretat ulterior, spune ea. Le-a explicat tuturor că a acționat sub impusul emoțiilor și că și-a învățat lecția.
Recent, pe conturile de socializare, Oana Lasconi a declarat că vrea să intre în politică, însă nu în cea din România, deoarece este prea “struțo-cămilă”.
“Permiteți-mi să vă liniștesc, politica din România este mult prea struțo-cămilă ca să am eu ce să caut în ea. Din punct de vedere ideologic, mi se pare un haos. Dar ce-mi doresc din toată inima să fac este să susțin comunitatea LGBTQ+”.
Mai mult de atât, tot pe rețelele de socializare, Oana Lasconi a postat o nouă fotografie cu descriere “Sunt un coșmar politic”. Oamenii nu au știut cum să interpreteze mesajul tinerei, dacă are planuri să intre în politică sau nu.
Elena Lasconi, primarul din Câmpulung Muscel, spune că va merge la Paris pentru a discuta cu fiica ei față în față. Aceasta a afirmat că trece printr-o perioadă grea și că disputa pe care o are cu fiica ei a doborât-o.
“M-am aşteptat la orice mai puţin la faza cu Oana. Pur şi simplu m-a doborât. Cel mai greu e să fiu spectator la linşajul de care are ea parte zilele acestea şi cine ştie câte de acum înainte şi la cât suferă întreaga mea familie. Înainte de funcţii, care vin şi pleacă, fiica mea este şi va rămâne fiica mea cât o să trăiesc. O iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă. Aşa că, mă pregătesc să plec la Paris să o ascult, să avem un dialog, să o strâng în braţe. Ce se întâmplă acum nu e o problemă atâta timp cât există iubire. Lucrurile astea le rezolv eu cu ea şi ştiu că o să fie bine. Săptămâna asta o să mă ocup doar de asta”, a transmis ea.